“După cum stau lucrurile, mă tem că poziţiile noastre sunt încă foarte îndepărtate în probleme fundamentale”, a declarat premierul Boris Johnson după ce a avut o convorbire prin telefon cu Ursula von der Leyen (Germania), președinta Comisiei Europene.
Premierul britanic a explicat că, dacă aceste negocieri cu UE nu vor avea succes, relațiile Marii Britanii cu UE urmează a se conduce după regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
“Cel mai probabil este că trebuie să fim pregătiți pentru o relație în termenii celei dintre UE și Australia, de la 1 ianuarie”, a explicat premierul britanic.
Australia nu are un acord comercial propriu cu UE, iar din acest motiv relațiile UE – Australia se ghidează după regulile OMC. O altă țară care se ghidează după aceste norme în relația cu UE este Canada.