12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalPremierul armean a demisionat pentru a fi convocate alegeri anticipate

Premierul armean a demisionat pentru a fi convocate alegeri anticipate

Fost lider al opoziţiei armene, Pashinyan a devenit premier în luna mai printr-un vot al parlamentului de la Erevan, după mai multe săptămâni de proteste masive împotriva corupţiei şi nepotismului clasei politice, proteste declanşate atunci de încercarea fostului preşedinte Serzh Sargsyan de se perpetua la putere transferând prerogative prezidenţiale către primul-ministru, post pe care l-a ocupat imediat ce şi-a terminat mandatul de preşedinte.

În anunţul demisiei sale, Nikol Pashinyan a declarat că actuala compoziţie a parlamentului nu reflectă noua realitate politică a ţării şi că doreşte ‘să ducă până la capăt revoluţia de catifea restituind deplin puterea poporului’.

Însă convocarea alegerilor anticipate este posibilă numai dacă parlamentul armean respinge de două ori o propunere de premier, iar actualul legislativ este controlat de Partidul Republican al fostului preşedinte Serzh Sargsyan.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă