15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalPolonia: Marele rabin, indignat de ceremoniile oficiale

Polonia: Marele rabin, indignat de ceremoniile oficiale

El a regretat în special că ceremoniile – organizate de ministrul pentru problemele foştilor combatanţi sub patronajul preşedintelui Andrzej Duda – au loc cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la crearea Brygada Swietokrzyska (Brigada de munte a Sfintei Cruci). Marele rabin a declinat invitaţia ministrului Jan Kasprzyk de a participa la aceste ceremonii şi a transmis preşedinţiei răspunsul său.

‘Organizarea acestor ceremonii reprezintă o insultă la memoria tuturor cetăţenilor polonezi ucişi în lupta împotriva naziştilor. Consider ca o insultă personală faptul de a fi invitat să particip. Shalom. Michael Schudrich’, afirmă marele rabin într-o declaraţie citată de cotidianul Gazeta Wyborcza. Patronajul prezidenţial, anunţat săptămâna trecută, a provocat critici virulente în Polonia.

Brygada Swietokrzyska a făcut parte din Forţele armate naţionale (NSZ), importantă organizaţie militară clandestină ultranaţionalistă şi anticomunistă care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a luptat împotriva naziştilor, dar de asemenea şi împotriva Armatei roşii şi a rezistenţei antigermane comuniste poloneze. După intrarea Armatei roşii în Polonia, această brigadă, care număra între 850 şi 1.400 de persoane la acea vreme, a refuzat să se alăture principalei organizaţii clandestine, Armia Krajowa (Armata Teritorială -AK), şi a început să colaboreze cu naziştii împotriva URSS, după care s-a refugiat definitiv în Germania. Potrivit lui Schudrich, NSZ, făţiş anticomunistă, ‘a ucis nemţi, ruşi şi evrei’.

‘Există mulţi alţi eroi polonezi, nu este nevoie să-i alegem pe cei care au ucis alţi polonezi, iar în acest caz mulţi oameni de religie evreiască’, a spus el, evocând ‘un anumit nivel de colaboraţionism’ al Brigăzii cu naziştii şi calificând aceste ceremonii drept ‘revizionism istoric periculos’. În februarie 2018, premierul conservator Mateusz Morawiecki a fost primul responsabil polonez care a depus flori la mormintele soldaţilor Brigăzii lângă Munchen, provocând un val de indignare în Polonia şi în Israel. 

Cele mai citite

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă