0.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInternaționalPlanurile de redresare pentru 12 state membre, adoptate de UE

Planurile de redresare pentru 12 state membre, adoptate de UE

Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburgul, Portugalia, Slovacia și Spania au primit undă verde în vederea utilizării fondurilor de redresare și reziliență ale Uniunii Europene pentru a-și stimula economiile și a remedia consecințele negative ale pandemiei de COVID-19. Adoptarea deciziilor de punere în aplicare ale Consiliului privind aprobarea planurilor permite statelor membre să semneze acorduri de grant și de împrumut care vor permite o prefinanțare de până la 13%.

În luna iunie, Consiliul a primit o evaluare pozitivă a planurilor celor 12 state membre din partea Comisiei, însoțită de propuneri de decizii ale Consiliului privind aprobarea acestora. Toate cele 12 state membre au solicitat o prefinanțare din fondurile care le sunt alocate. Deciziile pe care Consiliul le-a adoptat ieri reprezintă etapa finală înainte ca statele membre să poată încheia acorduri de grant și de împrumut cu Comisia și să înceapă să primească fonduri pentru punerea în aplicare a planurilor lor naționale.

Andrej Šircelj, ministrul de finanțe al Sloveniei, a declarant: „Deciziile luate în cadrul Consiliului ECOFIN cu privire la aproape jumătate din planurile naționale reprezintă un mare pas înainte pe calea redresării economice europene. Acestea permit semnarea de către statele membre a primelor acorduri de finanțare, precum și efectuarea plăților de prefinanțare. Cu sprijinul UE, statele membre pot demara reformele și investițiile necesare pentru redresarea, consolidarea și transformarea economiilor noastre. Deciziile adoptate ale Consiliului vor permite statelor membre să utilizeze fondurile nu numai pentru a se redresa în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19, ci și pentru a crea o Europă rezilientă, mai verde și mai digitală, inovatoare și competitivă pentru generațiile viitoare ale UE”.

Asistența financiară acordată de UE în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență în valoare de 672,5 miliarde euro are scopul de a impulsiona redresarea economică europeană prin sprijinirea reformelor și a proiectelor de investiții ale statelor membre. Măsurile aprobate în cadrul planurilor naționale sunt axate pe șase domenii de politică („piloni”) prevăzute în regulamentul de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență. Printre aceste domenii se numără tranziția verde și cea digitală, creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, precum și coeziunea socială și teritorială.

Printre măsurile luate la nivel de stat membru pentru a realiza redresarea și a spori reziliența UE se numără, de exemplu, decarbonizarea industriei, renovarea clădirilor, digitalizarea administrației publice și recalificarea forței de muncă. Planurile abordează, de asemenea, recomandările specifice fiecărei țări identificate în cursul discuțiilor din cadrul semestrului european 2019 și 2020.

·       PNRR-ul României mai are de așteptat

Planurile prezentate de restul de 15 state membre UE, inclusiv PNRR-ul României, urmează a fi evaluate la o dată ulterioară.

Mecanismul de redresare şi rezilienţă (MRR) ca pilon principal al instrumentului financiar #NextGenerationEU prin care Uniunea Europeană oferă sprijin statelor membre, are alocată suma de 29,9 miliarde de euro pentru România.

Comisia Europeană ar putea aproba la începutul toamnei Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României, iar în acel moment ţara noastră va primi prima tranşă de 13% din sumă, dup cum anunța la începutul acestei luni Marius Vasiliu, secretar de stat, în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...
Ultima oră
Pe aceeași temă