18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalPe Diva Universal, sezoane noi din seriale îndrăgite

Pe Diva Universal, sezoane noi din seriale îndrăgite

Cu siguranţă, fiecare dintre noi a urmărit măcar un episod din „Fetele Gilmore” sau „Soţii de militari”, două seriale ataşante şi amuzante, cu personaje feminine cu defecte şi calităţi, puse în diverse situaţii de viaţă. Începând din 29, respectiv 31 august, Diva Universal difuzează sezonul cinci din „Fetele Gilmore”, de luni până vineri de la ora 20.00, şi sezonul patru din „Soţii de militari”, în fiecare miercuri de la ora 21.00, câte două episoade.

Fetele Gilmore

Cu acţiunea amplasată într-un orăşel de poveste din Connecticut, „Fetele Gilmore” este un serial plin de umor, pentru toate generaţiile, despre prietenie, familie şi legăturile dintre oameni. Lorelai şi Rory, mamă şi fiică, s-au maturizat împreună. Lorelai a rămas însărcinată cu Rory în liceu şi a decis să-şi crească fiica singură, lucru care a creat o ruptură între ea şi părinţii ei, oameni înstăriţi, dar conservatori. Împăcarea s-a produs în momentul în care Lorelai avea nevoie de bani pentru şcoala lui Rory.

Finalul sezonului patru le prezintă pe cele două, mamă şi fiică, şocate de separarea  lui Richard şi a lui Emily, părinţii lui Lorelai. La începutul sezonului cinci, Lorelai şi Rory se confruntă cu schimbări majore în viaţă, atât pe plan profesional, cât şi sentimental. Lorelai descoperă că sentimentele pe care le are pentru bunul ei prieten  Luke Danes se transformă într-o relaţie de dragoste pe care nu o mai poate ascunde de locuitorii micului orăşel. Rory, întoarsă dintr-o călătorie în Europa, petrecută cu bunica ei, Emily, devine mai implicată în ziarul colegiului, şi întâlneşte un tânăr interesant, provenit dintr-o familie la fel de înstărită ca aceea a bunicilor ei. Urmărind „peripeţiile” de zi cu zi ale celor două fete Gilmore, mamă şi fiică, în acelaşi timp cele mai bune prietene, vă veţi ataşa cu siguranţă de umorul lor tonic.

Şoţii de militari

Înspirat de romanul „Under the Sabers: The Unwritten Code of Army Wives”, de Tanya Biank, care este şi consultant al serialului, „Soţii de militari”, are în centrul atenţiei luptele, visurile şi prieteniile unui grup format din câteva soţii de militari şi un bărbat, la rândul lui soţ al unei femei militar, care trăiesc cu partenerii şi familiile lor într-un post activ al armatei. Este un serial despre presiunea celor rămaşi acasă în timp ce partenerii lor îşi servesc ţara în armata Statelor Unite.

Sezonul patru, ce cuprinde 18 episoade, continuă să prezinte viaţa de zi cu zi a soţiilor de militari şi a greutăţilor cu care se confruntă acestea.

Denise (Catherine Bell) şi Frank (Terry Serpico) sunt încă afectaţi de focurile de armă din casa lor, Trevor (Drew Fuller) şi Roxy (Sally Pressman) celebrează sosirea iminentă pe lume a noului lor copil.

Pamela (Brigid Brannagh), având nevoie de o pauză şi încă luptând pentru mariajul ei cu Chase, pleacă pe neaşteptate în vacanţă cu copiii. Claudia Joy (Kim Delaney) află că a fost desemnată printre finaliste pentru titlul de Soţia de Militar a Anului.

Roland (Sterling K. Brown) este distras de la muncă atunci când află noi informaţii despre starea de sănătate a lui Joan (Wendy Davis) şi este alături de Denise şi Frank pentru a-i ajuta să depăşească o perioadă dificilă.

De menţionat că producătorul executiv al serialului este Mark Gordon, în prezent producător executiv şi la serialul „Anatomia lui Gray”. 

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă