12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalParisul, blocat în contextul unor noi proteste împotriva lui Macron

Parisul, blocat în contextul unor noi proteste împotriva lui Macron

Circa 320 de persoane au fost arestate de poliţie la Paris în cursul dimineţii de sâmbătă, în contextul în care protestatarii se adună din nou pe Champs-Elysees, după ce trec de controale de securitate stricte, relatează şi DPA.

Ar fi trebuit să fie o zi festivă de cumpărături înainte de Crăciun, însă numărul turiştilor în Paris este restrâns, iar localnicii au fost sfătuiţi să rămână în casă pe cât posibil.

Zeci de străzi din centrul Parisului au fost închise traficului, în timp ce Turnul Eiffel şi muzee faimoase ca Musee d’Orsay, Centre Pompidou şi Louvre au rămase de asemenea închise.

Multe magazine au fost baricadate pentru a se evita jafurile, iar mobilierul stradal şi materialele de pe şantiere au fost înlăturate pentru a nu fi folosite ca proiectile.

Circa 89.000 de poliţişti au fost mobilizaţi în întreaga ţară.

Dintre aceştia, circa 8.000 au fost desfăşuraţi la Paris pentru a se evita repetarea tulburărilor de sâmbăta trecută, când protestatarii au incendiat maşini şi au distrus magazine pe Bulevardul Champs-Elysees şi au vandalizat Arcul de Triumf cu graffiti împotriva preşedintelui Emmanuel Macron.

Până la ora 08.45 GMT, circa 1.500 de protestatari se adunaseră pe Champs-Elysees, potrivit poliţiei, iar numărul lor este în creştere.

Folosindu-se de reţelele de socializare, protestatarii au numit acest weekend ca ‘Actul IV’ într-o confruntare dramatică cu Macron şi politicile sale.

Protestatarii mişcării ‘vestelor galbene’, numiţi astfel după vestele de siguranţă extrem de vizibile pe care şoferii francezi trebuie să le aibă în maşină, au izbucnit în noiembrie din cauza scumpirii carburanţilor.

Demonstraţiile s-au extins de atunci într-o mişcare de rebeliune, uneori violentă, împotriva lui Macron, o provocare mai greu de gestionat deoarece mişcarea nu are un lider formal.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă