18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăInternaționalPakistan: Fostul preşedinte Nawaz Sharif, interdicţie pe viaţă la activităţi politice

Pakistan: Fostul preşedinte Nawaz Sharif, interdicţie pe viaţă la activităţi politice

Destituit în luna iulie de aceeaşi instanţă, Nawaz Sharif a fost judecat în noiembrie pentru implicarea sa într-un caz de corupţie.

Ancheta împotriva sa a fost iniţiată în urma dezvăluirilor în cazul ‘Panama Papers’ din 2016, vizând în special proprietăţile familiei sale din Londra. În consecinţă, el a fost constrâns să se retragă din funcţia de premier şi să depună mandatul de deputat de Lahore.

Niciunul din cei 15 premieri care au condus Pakistanul de-a lungul celor 70 de ani de istorie turbulentă a ţării nu a reuşit să-şi ducă până la capăt mandatul de cinci ani. Sharif însuşi a fost forţat de trei ori să îşi părăsească postul: prima dată din cauza unui scandal de corupţie, a doua oară în urma unei lovituri de stat şi a treia oară după hotărârea Curţii Supreme.

Cele mai citite

Euro este în ușoară scădere. Ce se întâmplă cu dolarul?

Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9758 lei, în scădere...

Alegerea Care Controlează Viitorul Copilului

Una dintre primele și cele mai importante decizii pe care le iau părinții după nașterea unui copil este modul în care vor hrăni...
Ultima oră
Pe aceeași temă