La Muzeul Național de Istorie a României puteți vedea expoziția temporară „Regele a murit! Trăiască Regele!“. Prin intermediul acestei expoziții, MNIR își propune să onoreze memoria primilor doi regi ai României. Expoziția este deschisă până pe 1 martie.
Carol I este, fără îndoială, cel mai mare dintre regii României. Realizările timpului său au fost atât de multe şi atât de profunde încât până şi simţul critic al celui mai exigent cercetător e condamnat să capituleze în faţa evidenţei: dacă românii şi România au avut vreodată un personaj providenţial în istoria lor, atunci acela a fost cu siguranţă Carol I. Asumându-şi tronul României, l-a preluat ca domn al unei ţări umile şi l-a lăsat ca rege al unei ţări independente, mărite şi chiar temute (măcar de unii dintre vecinii ei). Așa cum spunea Nicolae Iorga, ”Carol a trăit peste 70 de ani fără altă tovărășie, fără altă comuniune de spirit decât a Datoriei. Zeul său pe pământ – și ce zeu nobil, ce zeu teribil! – a fost aceasta. În afară de dânsa n-a cunoscut nimic. Din vremuri foarte vechi ca ale Romei n-a existat om care, în mijlocul vieții, să se smulgă mai deplin din tot ce o alcătuiește pentru a trăi cu ochii reci fixați la o singură stea care nu poate apune: Datoria Sa de Suveran!”.
Prin comparație, domnia lui Ferdinand (13 ani) poate părea pusă în umbră de cea a lui Carol (48 de ani). Însă nu este deloc așa. Pentru că domnia lui Ferdinand a fost plină de evenimente, de schimbări radicale, de zbucium şi trăiri cum rare sunt în istorie. O domnie care trece printr-un război european şi mondial, cu toate transformările în plan regional. Europa imperiilor lui 1914 devine Europa statelor naţionale din 1918. România Mică a lui 1914 devine România Mare a lui 1918. Iar regele Ferdinand a avut un rol decisiv în mersul înainte al țării. Tematica expoziției este structurată pe mai multe capitole, prin care se dorește realizarea unei imagini cât mai complete a vieții și activității celor doi monarhi.
Expoziția debutează cu prezentarea descendenței lui Carol și Ferdinand (germană, franceză, portugheză: bunici, părinți, frați și surori) și continuă cu Familia regală a României (Carol – Elisabeta, Ferdinand – Maria și copiii lor).
Un capitol este dedicat simbolurilor regalității în perioada 1866-1927, unde sunt analizate stema, imnul, drapelul (apariția și evoluția acestora), dar și Coroana de oțel, sigiliul regal sau ordinele apărute în timpul celor doi suverani.
O parte importantă a expoziției este rezervată celor mai semnificative evenimente ale istoriei noastre moderne, petrecute între anii 1866 și 1927: Constituția din 1866, obținerea Independenței, proclamarea regatului, Expoziția Națională din 1906, Al Doilea Război Balcanic (în timpul lui Carol I), Primul Război Mondial, Marea Unire, Încoronarea de la Alba Iulia, Constituția din 1923 (în timpul lui Ferdinand).
Un segment cu adevărat spectaculos al expoziției este cel dedicat recunoașterii internaționale, unde se prezintă publicului o parte dintre ordinele străine primite de Carol și Ferdinand, din întreaga lume (din Rusia și Austro-Ungaria, până în Brazilia și Peru, din Suedia și Olanda, până în Japonia și Hawaii).
Pentru că domniile celor doi regi se suprapun cu formarea și dezvoltarea statului modern, un loc important în cadrul expoziției îl ocupă modernizarea statului, sub toate aspectele sale (economie, cultură, educație, infrastructură), între anii 1866 și 1927.
Expoziția are un capitol dedicat oamenilor regelui, respectiv principalilor colaboratori ai suveranilor, cu care aceștia au lucrat în calitatea lor de președinți ai Consiliului de Miniștri, și se încheie cu prezentarea ultimului an al domniei regelui Carol și a primului an al domniei regelui Ferdinand.
