18 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăInternaționalPadina Fest, un eveniment eco

Padina Fest, un eveniment eco

Între 3 şi 7 august 2011, platoul Padina din munţii Bucegi va găzdui cea de-a doua ediţie a festivalului Padina Fest.

Timp de cinci zile iubitorii de muzică rock şi folck se pot bucura de diferite sporturi montane, de lecţii de educaţie montană şi ecologică, dar şi de programe artistice cum ar fi filmele de la TIFF şi concerte.

Padina Fest doreşte să promoveze turismul montan, munţii Bucegi şi  ecologismul, de aceea este este primul festival organizat  la peste 1.499 metri altitudine. La ediţia trecută una dintre cel mai importante acţiuni a fost ecologizarea platoului, unde echipa Mai Mult Verde a ajutat la strângerea a peste 11 metri cubi  de deşeuri.

Pe toată durata festivalului participanţii se vor bucura de muzică bună şi aventură pe munte: biciclete, tiroliana, rapel, căţărare, drumeţii pe trasee inedite, probe de echilibru (slackline) şi oină. Vor fi şi activităţi de alpinism, Military Camp şi Treasure Hunt. Pentru cei cu spirit de aventură echipele de salvamonţi au organizat un Adventure Park cu o varietate de trasee pe corzi cu niveluri diferite de dificultate. Alte puncte de atracţie pentru participanţi sunt balonul cu aer cald, podul indian, căţărarea pe plasă verticală, închirierea de biciclete şi multe alte activităţi cu specific de tabără.

O altă mare atracţie a festivalului va fi Maratonul Bucegilor, o întrecere sportivă pe 2 roţi care îşi propune să îmbine muntele cu sportul şi obiectivele turistice. Înscrierile la maraton se vor face pe site-ul festivalului, în limita a 300 de locuri. Seara, în cel mai înalt cinematograf din România vor rula filme de la TIFF, iar muzica, dansul şi buna dispoziţie va fi asigurată de trupe ca Robin and the Backstabbers, Toulouse Lautrec şi Şuie Paparude, iar trupa Paradox va deschide seara pentru Stillborn, Travka şi Viţa de Vie.

Anul acesta sunt aşteptaţi peste 2000 de participanţi, iar pentru a fi aproape de locul distracţiei, Padina Fest a pregatit o zonă de campare, dar participanţii pot opta şi pentru cabanele din zonă.

Cele mai citite

Un număr de 17 state europene cer CE să grăbească returnarea migranților ilegali

Un număr de 17 state europene au cerut vineri Comisiei Europene reguli care să înlesnească returnarea migranţilor ilegali către ţările lor de origine, potrivit...

De Ziua Educației, președintele Iohannis a decorat peste 100 de unități de învățământ

Președintele a transmis că educarea unor întregi generații este una dintre cele mai frumoase vocații Președintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, 5 octombrie, un mesaj cu ocazia...

Trei candidaturi la prezidențiale au fost contestate la CCR. Sâmbătă se analizează sesizările

Sâmbătă este ultima zi de depunere a candidaturilor la cea mai înaltă funcție în stat. În cursa pentru Cotroceni sunt 10 candidați până acum Sâmbătă...
Ultima oră
Pe aceeași temă