Opera Naţională Bucureşti invită publicul sâmbătă, 30 august, de la ora 20.30, la cea de-a VIII-a ediţie a „Promenadei Operei”, spectacol de muzică clasică şi balet, în aer liber. Devenit deja o tradiţie a instituţiei, evenimentul, care atrage anual mii de oameni, se va desfăşura pe esplanada Operei, iar intrarea va fi liberă.
Spre deosebire de ediţiile trecute, evenimentul din acest an va include, pe lângă titluri celebre de operă, şi lucrări coregrafice cunoscute, atât din repertoriul clasic, cât şi din cel contemporan, reprezentând o noutate absolută în istoria evenimentului.
Cea de-a opta ediţie a „Promenadei Operei” se va constitui, la fel ca anul trecut, ca avanpremieră a viitoarei stagiuni a instituţiei, prilejuind dezvăluirea principalelor titluri, evenimente speciale şi activităţi culturale conexe.
Printre premierele din stagiunea 2014-2015, ale căror fragmente sunt incluse în programul artistic al concertului, se numără operele verdiene „La traviata”, în regia lui Paul Curran, şi „Falstaff”, în viziunea regizorală a celebrului Graham Vick, “Manon Lescaut” de Giacomo Puccini, în regia lui Jonathan Kent. De asemenea, în seara zilei de 30 august iubitorii dansului se vor bucura de momente coregrafice ale noilor producţii de balet precum „La fille mal gardée” de Ferdinand Hérold şi John Lanchbery, în coregrafia lui Sir Frederick Ashton, şi „Giselle” de Adolphe Adam, în coregrafia lui Ethan Stiefel şi Johan Kobborg.
La „Promenada Operei” 2014 vor participa unele dintre cele mai îndrăgite voci ale primei scene lirice a ţării, precum şi invitaţi din România şi din străinătate (inclusiv laureați ai celei de-a doua ediţii a Concursului Internaţional „Le Grand Prix de l’Opera”, organizată de ONB), în acompaniamentul Orchestrei şi al Corului instituţiei. Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Cristian Sandu.
Anul trecut, aproximativ 10.000 de spectatori de toate vârstele s-au bucurat sâmbătă seară de cea de-a VII-a ediţie a concertului de muzică clasică în aer liber „Promenada Operei». Manifestarea a adunat atât spectatori fideli ai genului liric, prezenţi la majoritatea spectacolelor instituţiei, cât şi oameni aflaţi la primele lor întâlniri cu evenimente ale Operei Naţionale Bucureşti.