17.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăInternaționalOcolul pământului

Ocolul pământului

Toată lumea a aşteptat, poate cu prea multă nerăbdare, continuarea de la „Maşinuţe”, care, spre deosebire de alte diminutive enervante şi de prost gust (vorba remarcabilei şi adorabilei pledoarii, pline de umor, a lui Andrei Pleşu), au funcţionat mai bine decât suratele lor, care brusc au crescut, nu neapărat pe ecran, cât în traducere, ca să le dea un aer mai autentic. 

 

Bărbaţii, inclusiv cei în devenire, adică puştii încă mici, n-au murit de entuziasm, în ceea ce s-a încercat a fi un fel de ocol al pământului, numai bun în vacanţă, ca să dea idei, să facă reclamă sau să ţină de urât pe timp de criză (un fel de înlocuitor de tipul celui de tristă amintire al cafelei, numitul: nechezol), totul pe patru roţi şi cu o mulţime de cupe câştigate, plus invidiile aferente.

Ca să iasă mai bine conflictul, s-a recurs la unul eco,  la un nou carburant (ar vrea ei, americanii, să nu mai depindă de terenurile petrolifere din Asia Mică sau Nordul Africii, şi mai ales de proprietarii lor!). Ca să nu fie prea evident, personajul negativ, cu monoclu, ca de pe vremea lui Pazvante, amintind şi de un actor, şi regizor de geniu (Erich von Stroheim, îl ştiţi sigur măcar din „Sunset Boulevard”), are accent german, în speranţa că nu va ieşi un conflict cinematografico-diplomatic!  Ce n-aş fi dat să aflu punctul de vedere al nemţilor! 

Ca să mai rămânem puţin la politică şi şefi de stat, chiar încoronaţi, apare şi un Rolls Royce, care o întruchipează pe Regina Angliei, şi a cărei voce este împrumutată de Vanessa Redgrave, cea care e mai întotdeauna într-un oarecare conflict cu Casa Regală Britanică, exacerbând chiar şi într-un discurs de mulţumire, de după un premiu, rolul fiilor Prinţului Charles, doar pentru că sunt şi ai Dianei, a cărei poziţie controversată faţă de Instituţia Monarhică o cunoaştem cu toţii! Dar astea sunt amănunte şi ambiguităţi! Păcat că n-a mai avut zile Paul Newman, care cu timbrul său înnobila pelicula, şi că n-a apucat Steve McQueen să vadă cum numele lui a fost preluat parţial de automobilul mereu câştigător.

Cât despre Bucşe, e clar inventată ca să-i consoleze pe cei care jinduiesc, dar n-au bani de fitze.  Rabla e baza şi cu ea te scoţi în cele mai complicate clipe, îţi sare în ajutor şi nu te lasă la greu! Ar mai fi şi un fel de domnul şi doamna Smith, nu chiar cu Brad Pitt şi Angelina, dar cu vocea lui Sir Michael Caine, care pare un ideal James Bond (Cum de nu s-or fi gândit la el în tinereţe? Poate se va face şi o poveste cu spionul cel mai spectaculos al tuturor timpurilor, fără să-l lase încremenit la o unică vârstă, pentru că Michael, cu anii, a devenit şi mai cuceritor, şi nu-l putem lăsa doar la un echivalent de teatru radiofonic!). 

Nostimă e o primă legătură între pământ şi cer. Eu de-abia aştept şi o variantă cu avioane şi elicoptere, baloane şi tot ce mai zboară şi nu are pene (Complexul Hitchcock!). E mortală scena cu trecerea prin vamă, o răzbunare pe minutele petrecute la nişte cozi infernale ale călătorilor de pe tot globul,  doar pentru că un nebun a aruncat o „piatră” în Turnurile Gemene!

În concluzie: mergeţi să vedeţi filmul, în 3D sau chiar IMAX, că tot nu se inventase pe la noi în primul episod, şi speraţi că se va aduce şi în România celebrul simulator, tot în 3 dimensiuni, de la Mercedes, ca să vă creaţi iluzia că  aţi şofat, de-a lungul a 125 de ani, tot ce se putea de la marca aflată în topul viselor românilor!  


Cars 2

animaţie, sua, 2011

1h 53min.

regia: John Lasseter.

cu: Owen Wilson, Larry the Cable Guy, John Turturro, Eddie Izzard, Michael Caine, Emily Mortimer.

distribuit de  Forum Film.

Cele mai citite

Ludovic Orban și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale: „Candidatura mea vreau să însemne un mesaj de încredere şi speranţă“

Ludovic Orban, președintele Partidului Forța Dreptei, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din acest an. El va reprezenta alianța politică formată din Partidul...

Nadia Comăneci a dezvăluit discuția purtată cu Serena Williams, la finala de gimnastică de la JO 2024

Nadia Comăneci, prezentă la evenimentul Țiriac Foundation Trophy, a oferit câteva detalii interesante despre discuția sa cu Serena Williams, pe care a întâlnit-o recent...

VIDEO. Momentul în care Maia Sandu a fost surprinsă de cutremur în platoul unei emisiuni TV

Cutremurul recent din România a avut un impact resimțit și în Chișinău, unde președintele Moldovei, Maia Sandu, se afla în direct la emisiunea „Ediție...
Ultima oră
Pe aceeași temă