31.7 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăInternaționalO tripletă de colecţie

O tripletă de colecţie

După ce a fost lansat iniţial în cadrul TIFF-ului, la Cluj, pe 7 iunie 2007, în Ajun de Crăciun a apărut o nouă variantă, de trei DVD-uri, în care, pe lângă „Hârtia va fi albastră” figurează „Boogie” şi „Marţi după Crăciun”, toate semnate de regizorul Radu Muntean, cu coperte demne de a intra în istoria afişelor cinematografice, pe care probabil nu le va ocoli la o a doua ediţie Christopher Landry.

La 21 de ani după revoluţia română, e mai mult decât binevenită prezenţa în librării şi, prin urmare, în colecţiile personale a unui film care face şi va rămâne în istorie, privind cu mult realism, dar şi talent, tulburătoarele evenimente de la Televiziunea, devenită brusc, teoretic, liberă, dar şi din rândurile soldaţilor, care trec printr-o experienţă pentru care nu erau neapărat pregătiţi. Distribuţia este remarcabilă, iar tripleta care semnează scena­riul, în ordine alfabetică Alexandru Baciu, Radu Muntean şi Răzvan Rădulescu, rămâne aceeaşi pentru cele trei pelicule. De ne­uitat este şi melodia de final, „Libertate”, interpretată de Nana Mouskouri, pe care am avut ocazia s-o întreb dacă i-a plăcut producţia autohtonă şi s-a arătat extrem de entuziasmată de autor, compatriotul nostru. Ca bonus, veţi găsi 27 de minute din Revo­luţia la televizor, o ocazie de a descoperi diverse figuri de calibre foarte diferite şi de a reflecta asupra destinului lor ulterior.

HÂRTIA VA FI ALBASTRĂ *****
România, 2006, 1h 36min.
Regia: Radu Muntean. Cu: Paul Ipate, Adi Carauleanu, Dragoş Bucur, Tudor Aaron Istodor, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu, Ion Săpdaru, Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Adrian Văncică, Andrei Traian, Constantin Diţă, Alexandru Georgescu. Distribuit de Transilvania Film. Preţ: 99,9 RON (caseta de 3 filme).

Cele mai citite

Traian Băsescu: Prostia cu suspendarea cred că este o exagerare. Fostul președinte spune că Nicușor Dan își va duce mandatul până la capăt

Fostul președinte Traian Băsescu afirmă că scenariul suspendării președintelui Nicușor Dan este o exagerare și susține că un eventual referendum de demitere nu ar...

Grevă generală în Sănătate, de marți. Sanitas reclamă presiuni asupra angajaților și cere modificarea legii salarizării

Angajații din sistemul sanitar intră, marți, 28 iulie, în grevă generală pe termen nelimitat, în semn de protest față de proiectul legii salarizării.Federația Sanitas...

PACT: Cumpărătorii de locuințe riscă să piardă TVA-ul de 9% din cauza întârzierilor administrative

Patronatul Antreprenorilor din Contabilitate, Taxe și Audit (PACT) avertizează că persoanele care au cumpărat locuințe în cadrul regimului tranzitoriu de TVA de 9% riscă...
Ultima oră
Pe aceeași temă