18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalO substanţă suspectă, descoperită la biroul ministrului britanic pentru imigraţie

O substanţă suspectă, descoperită la biroul ministrului britanic pentru imigraţie

O substanţă suspectă a fost descoperită la biroul de circumscripţie al ministrului britanic al imigraţiei, Caroline Nokes, a anunţat marţi poliţia, la o zi după ce oficialul britanic a declarat că imigranţi din Caraibe identificaţi în mod eronat drept imigranţi ilegali ar fi putut fi deportaţi, relatează Reuters.

Pompieri şi paramedici se află la faţa locului şi zona din jurul biroului din sudul Angliei a fost evacuată, a anunţat poliţia din Hampshire.

“Am fost chemaţi la Market Place, Romsey, în urma descoperirii unei substanţe suspecte”, a precizat poliţia într-un comunicat.

Premierul britanic, Theresa May, a prezentat scuze marţi reprezentaţilor din 12 ţări din Caraibe în legătură cu tratamentul dur aplicat de către oficiali în domeniul imigraţiei persoanelor care au sosit în Marea Britanie pe când erau copii după cel de-al Doilea Război Mondial.

În ultimele săptămâni, poliţia a investigat alte câteva pachete suspecte trimise unor parlamentari britanici, însă toate s-au dovedit a fi inofensive.

Cele mai citite

Statele Unite au în România 1800 de militari

Statele Unite au în România circa 1800 de militari, a declarat președintele Biden în fața președintelui Iohannis, mulțumindu-i șefului statului român pentru bunele condiții...

Dispute pe salariu minim european. PSD anunță că se majorează din vară, PNL ar vrea discuții cu companiile

Implementarea salariului minim european trebuie finalizată până la sfârșitul anului, însă PSD promite să realizeze această majorare de la 1 iulie, în timp ce...

Începe Festivalul Filmului European 2024

Institutul Cultural Român dă startul celei de-a 28-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, la Sala Luceafărul (fostul CinemaPro) cu filmul...
Ultima oră
Pe aceeași temă