8.9 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăInternaționalNoul președinte iranian nu se grăbește să-l vadă pe Biden. Ce obiective...

Noul președinte iranian nu se grăbește să-l vadă pe Biden. Ce obiective are

Întrebat despre implicarea în executarea în masă a circa 5.000 de persoane, în anul 1988, Ebrahim Raisi s-a declarat un “apărător al drepturilor omului”.

“Statele Unite sunt obligate să anuleze toate sancţiunile opresive impuse Iranului”, a afirmat preşedintele-ales al Iranului.

Întrebat despre programul balistic al Iranului şi despre susţinerea pe care Teheranul o oferă organizaţiilor islamiste din Orientul Mijlociu, Ebrahim Raisi a subliniat că aceste chestiuni “nu sunt negociabile”.

Administraţia Joseph Biden vrea să ajungă la o înţelegere cu Iranul în sensul relansării Acordului nuclear în cele şase săptămâni rămase până la instalarea noului preşedinte iranian, afirmă un oficial de la Washington citat de site-ul Axios.com. “Ar putea fi îngrijorător dacă negocierile vor continua până la începutul lunii august. Dacă nu avem un acord până la instalarea noii administraţii din Iran, cred că vor apărea probleme grave asupra atingerii acestui obiectiv”, a declarat oficialul american, sub protecţia anonimatului. Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a avertizat însă că “va fi necesar să fie aşteptată instalarea noii administraţii de la Teheran” pentru a ajunge la un acord în domeniul nuclear.

Statele Unite şi Iranul poartă negocieri în mod indirect pe tema relansării Acordului nuclear din 2015. La negocierile de la Viena participă reprezentanţii Iranului, Statelor Unite, Uniunii Europene, Germaniei, Franţei, Marii Britanii, Rusiei şi Chinei.

Iranul a intensificat activităţile nucleare în contextul retragerii Statelor Unite din Acordul atomic din 2015. Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.

Preşedintele Joseph Biden a semnalat că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului.

Însă preşedintele Hassan Rohani a transmis că Iranul va reveni la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 doar dacă Statele Unite anulează sancţiunile.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Simona Halep nu va merge la Roland Garros

Simona Halep „a fost uitată” de Occident. Cât timp o va mai urmări ghinionul? Ce a putut scrie presa internațională despre ea după ce...

Firmele de păcănele preferă să funcționeze acolo unde legea le interzicea acest lucru

Cu multe firme chinuindu-se să constituie, după caz, garanția de 500.000, 800.000 sau de 1.000.000 de euro, restricționarea funcționării aparatelor la sate și în...

CSAT trebuie să-i aprobe lui Iohannis încă o factură pentru candidatura la NATO

Ilustrație: Marian Avramescu Consiliul Superior de Apărare a Țării (CSAT) va trebui să-i aprobe președintelui Klaus Werner Iohannis decontarea probabil a ultimei facturi sau...
Ultima oră
Pe aceeași temă