16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalNoile propuneri ale Comisiei Europene pentru consolidare statului de drept

Noile propuneri ale Comisiei Europene pentru consolidare statului de drept

Potrivit unui sondaj de opinie Eurobarometru publicat miercuri, peste 80% dintre cetăţenii UE acordă o importanţă deosebită respectării statului de drept şi consideră că gradul de respectare a acestuia trebuie îmbunătăţit. Mai mult, 89% dintre cetăţeni susţin necesitatea respectării statului de drept în toate celelalte state membre ale UE.

“(…) Statul de drept a fost atacat în mai multe moduri în ultimii cinci ani. Comisia Europeană a depus eforturi deosebite pentru a rezista acestor atacuri cu instrumentele de care dispune şi va continua să facă acest lucru. Astăzi am decis să ne consolidăm şi mai mult setul de instrumente pentru a promova, a proteja şi a asigura respectarea statului de drept”, a declarat prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans, citat într-un comunicat al Comisiei.

Iniţiativele concrete ale CE sunt grupate în jurul a trei piloni: promovarea unei culturi a statului de drept, prevenirea problemelor legate de statul de drept şi oferirea unui răspuns eficient în cazul încălcărilor statului de drept.

Pentru a promova o cultură comună a statului de drept în întreaga Europă, Comisia va organiza un eveniment anual specific dedicat dialogului cu societatea civilă. Executivul comunitar susţine că va utiliza posibilităţile de finanţare de care dispune pentru a capacita părţile interesate, inclusiv societatea civilă, în vederea promovării statului de drept şi pentru instituirea unei strategii de comunicare specifice privind statul de drept.

De asemenea, Comisia Europeană vrea să consolideze cooperarea cu Consiliul Europei şi cu alte organizaţii internaţionale, precum şi cu reţelele judiciare şi parlamentele naţionale, şi invită Parlamentul European, Consiliul UE şi statele membre să se implice pe deplin în acest proces.

Pentru a preveni apariţia unor probleme legate de statul de drept, CE a decis să instituie un ciclu de evaluare a statului de drept, care să includă un raport anual privind statul de drept vizând toate statele membre ale UE. Acest sistem suplimentar ar urma să contribuie la depistarea timpurie a problemelor emergente legate de statul de drept, indiferent de locul în care apar.

CE îşi propune să aprofundeze monitorizarea evoluţiilor legate de statul de drept şi va invita toate statele membre să se implice într-un schimb reciproc de informaţii şi într-un dialog, inclusiv prin intermediul unei reţele de puncte naţionale de contact. Parlamentul European şi Consiliul ar trebui să organizeze o dezbatere specifică privind raportul anual al Comisiei.

Pe de altă parte, CE va continua să îşi utilizeze pe deplin competenţele în materie de asigurare a respectării legii, în cazul în care măsurile de depistare timpurie şi de prevenire nu vor fi eficace. Plecând de la gradul de urgenţă a unor astfel de cazuri, Comisia va solicita măsuri provizorii şi proceduri accelerate atunci când va fi necesar.

De asemenea, Comisia doreşte să sprijine în mod constructiv statele membre în ceea ce priveşte detensionarea situaţiei în cazul problemelor legate de statul de drept şi soluţionarea acestora pentru ca situaţia să fie restabilită într-un mod durabil. În plus, Comisia invită Parlamentul European şi Consiliul să reflecteze asupra unei abordări colective în ceea ce priveşte gestionarea cazurilor iniţiate în temeiul articolului 7 din Tratatul UE prin intermediul unor norme procedurale clare.

Cele mai citite

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă