18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalNews alert! Vladimir Putin și-a anunțat ambițiile comerciale

News alert! Vladimir Putin și-a anunțat ambițiile comerciale

După ce a avut o întrevedere de aproape o oră cu omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sissi, preşedintele rus a deschis acest summit în staţiunea balneară Soci, insistând asupra potenţialului de dezvoltare al Africii.

În faţa a zeci de şefi de stat şi de guvern, Putin a dat asigurări că Rusia va putea “cel puţin dubla” schimburile sale comerciale cu Africa în următorii cinci ani, lăudând “numeroşii parteneri potenţiali care au perspective de dezvoltare foarte bune, cu un enorm potenţial de creştere”.

Organizând miercuri şi joi acest prim “summit Rusia-Africa”, Moscova îşi afirmă ambiţiile sale pe un continent de pe care s-a retras după prăbuşirea Uniunii Sovietice şi unde China şi ţările occidentale au mulţi ani avans.

Cu 43 de lideri şi peste 3.000 de participanţi, printre care numeroşi responsabili africani, Soci, oraşul care a găzduit Jocurile Olimpice în 2014, s-a setat pentru câteva zile pe vectorul african.

Pe aleile din zona desfăşurării summitului, standuri ale întreprinderilor de armament şi-au revendicat “partea leului”, numeroşi oameni de afaceri ruşi şi africani încercând să manipuleze armele automate prezentate de Rossoboronexport, agenţia rusă însărcinată cu exporturile de arme. În afară de cele de armament , puţine companii ruse erau vizibile: vreo 20 în total şi aproape niciun grup energetic, sector cu toate acestea crucial al prezenţei ruse în străinătate.

Dintre ţările africane, doar Kenya, Republica Democratică Congo şi Djibouti dispun de standuri.

Cu toate acestea, summitul are ambiţia de a da replica “forumurilor de cooperare sino-africane”, care i-au permis Beijingului să devină primul partener al continentului african.

Sunt prevăzute două zile de discuţii pe teme plecând de la “tehnologii nucleare în serviciul dezvoltării Africii” până la “minerale africane pentru profitul popoarelor din Africa”.

În timpul sesiunii plenare, Vladimir Putin a promis de asemenea că Rusia va continua să ajute ţările africane prin ştergerea datoriilor lor, dând asigurări că “suma totală” a acestora depăşea deja 20 de miliarde de dolari. Ştergerea datoriilor este un punct-cheie al politicii ruse în Africa, care deseori îşi condiţionează programele de contracte pentru achiziţionarea de arme cu ţările vizate.

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă