18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalNegocierile privind funcţiile de top în UE, foarte probabil să se prelungească

Negocierile privind funcţiile de top în UE, foarte probabil să se prelungească

”Ieri eram optimist prudent. Astăzi sunt mai precaut decât optimist”, a scris pe Twitter preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, după o serie de consultări bilaterale înaintea summitului de la Bruxelles.

”Probabilitatea este să avem un alt summit la finalul lui iunie sau începutul lui iulie”, a spus şi premierul irlandez Leo Varadkar la sosirea la summitul UE.

Liderii se află sub presiune pentru a preveni un blocaj instituţional, după ce alegerile europarlamentare de la finalul lunii mai au dus la o competiţie pentru viitoarele funcţii de top din UE, în special pentru cea de preşedinte al Comisiei Europene.

Însă cancelarul german Angela Merkel a spus că o amânare de ”câteva zile” nu va fi o problemă, atât timp cât chestiunea va fi rezolvată înaintea sesiunii constitutive a noului Parlament European, prevăzută pentru 2 iulie.

Candidatul desemnat se va confrunta cu o serie de dosare stringente, precum Brexitul, negocierile pentru bugetul multianual al UE şi eforturile de combatere a încălzirii globale.

Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta) susţine că liderul grupului europarlamentar Manfred Weber, candidatul ‘cap de listă’ al PPE, se consideră cel mai îndreptăţit să revendice şefia Comisiei, întrucât PPE a ieşit pe prima poziţie la europarlamentare. Totuşi, această familie politică europeană a pierdut un număr semnificativ de mandate faţă de legislatura 2014-2019, ceea ce face dificilă formarea unei majorităţi europarlamentare în jurul lui Manfred Weber.

Principalii contracandidaţi ai lui Weber sunt socialistul olandez Frans Timmermans (până acum prim-vicepreşedinte al CE) şi liberala daneză Margrethe Vestager, comisar european pentru concurenţă în ‘Comisia Juncker’.

O amânare i-ar oferi lui Manfred Weber mai mult timp pentru a construi o majoritate în rândul principalelor grupuri politice europene.

Chestiunea a dus la poziţionarea diferită a liderilor naţionali, cancelarul Angela Merkel susţinându-l pe Weber, în timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron se opune candidatului PPE şi sistemului ‘Spitzenkandidat’ pe care îl reprezintă el.

Macron a respins însă, joi, ideea privind o eventuală dispută germano-franceză în acest caz.

Franţa lucrează pentru a asigura ”cea mai bună echipă pentru Europa”, a insistat el, subliniind că este nevoie de persoane cu experienţă pentru a promova agenda UE. Una dintre lacunele lui Weber este lipsa lui de orice fel de experienţă de guvernare.

Pe de altă parte, liderii statelor UE urmează să aprobe joi un set de priorităţi pentru următorii cinci ani. Un subiect controversat este schimbarea climatică, ţările membre fiind divizate în legătură cu obiectivul atingerii în anul 2050 a obiectivului ”zero emisii de carbon cu efect de seră”.

Pe agenda summitului se mai află activităţile Rusiei în Ucraina şi explorările marine făcute de Turcia în apropiere de Cipru. Vineri, liderii UE urmează să aprobe măsurile de reformă a zonei euro adoptate de miniştrii de finanţe europeni.

Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă