16.9 C
București
vineri, 11 octombrie 2024
AcasăInternaționalNATO va folosi submarine în Marea Neagră

NATO va folosi submarine în Marea Neagră

NATO va folosi submarine în Marea Neagră, împreună cu nave de suprafață și cu avioane, a anunțat viceamiralul Keith Blount, șeful Comandamentului Maritim al NATO.

Keith Blount a făcut această declarație marți, 10 mai, cu prilejul unei vizite în Bulgaria.

„Dispunem de submarine, nave şi avioane şi le adaptăm zilnic programul şi schema de manevră”, a precizat oficialul Alianței Atlantice.

El a precizat că NATO va continua să susțină statele riverane Mării Negre. Procedura va fi, ca și până acum, de a trimite forțe militare, prin rotație. „NATO nu intenţionează să rămână mult timp în afara Mării Negre. Solidaritatea în aceste vremuri dificile este importantă şi doresc să vă asigur că NATO rămâne angajată faţă de Marea Neagră şi regiune”, a precizat viceamiralul Blount.

Oficialul NATO a avut o întâlnire cu contraamiralul Kiril Mihailov, șeful Forțelor Navale ale Bulgariei. În acest context, reprezentantul NATO a exprimat aprecierea lui „față de capacitățile Forțelor Navale ale Bulgariei, României și Turciei”, anunță presa din Bulgaria.

Keith Blount este ofițer britanic, provenit din Royal Navy, unde a intrat ca pilot de elicopter, specializat în lupta antisubmarin. Ulterior el s-a specializat ca ofițer de marină.

Dintre țările NATO riverane, doar Turcia deține submarine în Marea Neagră

Dintre cele trei țări NATO riverane Mării Negre, doar Turcia are submarine militare. Turcia deține 12 submarine și are planuri pentru a le mări numărul la 18.

Dintre țările riverane Mării Negre, cea mai puternică forță militară o are Rusia. Cel mai recent, Rusia și-a sporit influența în zonă, ocupând Insula Șerpilor.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Disecția unui cadavru politic – Victor Ponta

În folclorul românesc există o expresie: „Mortul de la groapă nu se mai dezgroapă”. O expresie care nu-și are însă aplicativitate și în...

Categoria Fugi d-acia

Ion Iliescu, fost președinte al României despre celebrul lui zâmbet: „Am un zâmbet de Dacie”. Source link

Principele Radu al României este în vizită în Polonia

În zilele de joi, 10 octombrie, și vineri, 11 octombrie 2024, Alteța Sa Regală Principele Radu se află într-o vizită în Republica Polonă, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă