Fiind in documentare "pe malul stang al Dunarii albastre”, nu am putut onora invitatia TVR de a participa la o dezbatere cu tema "Ce inseamna sa fii un mare roman?”, moderata de Catalin Stefanescu.
Il alesesem ca exemplu pe Mihai Viteazu, din mai multe motive, printre care si acela ca e nominalizat foarte des de telespectatori ca un mare roman. A fost un erou fara teama si fara prihana, sfarsind-o tragic, cu sabia in mana. "Si cazu trupul lui frumos ca un copaciu!”, exclama un cronicar muntean. Si, intr-adevar, forta si frumusetea lui fizica i-au impresionat si pe artistii occidentali ai vremii, care l-au imortalizat in cateva tablouri.
A castigat mari batalii, mergand el insusi in fruntea oastei, si de aceea i s-a spus Viteazu, cu varianta latinista Bravu. A fost unul dintre rarisimii voievozi romani ramasi in folclor: "Auzit-ati d-un Mihai,/ Ce sare pe sapte cai,/ De striga Craiova vai?” Poeti cultivati, din sudul Dunarii, i-au inchinat ample poeme, asteptandu-l ca pe un eliberator al Peninsulei Balcanice.
A fost un mare diplomat, trimitand soli sau mergand el insusi in Europa Occidentala. A fost cel mai luminat om politic roman al vremii, restaurand pentru o clipa istorica Dacia, transmitandu-le astfel cronicarilor de mai tarziu ideea ca toti romanii sunt un singur neam. Nicolae Balcescu, alt mare roman, l-a ales ca simbol national in volumul "Romanii supt Mihai Voievod Viteazul”, demonstrand ca Marea Reunire e posibila, declansand o mare miscare politica si culturala, finalizata la 1 Decembrie 1918.
Mihai stia cateva limbi straine si avea un scris foarte frumos. Dimensiunea lui culturala, despre care nu se prea vorbeste, este remarcabila, caci de la el a inceput intrebuintarea limbii romane in actele cancelariei domnesti, in locul slavonei, latinei si elinei. Asadar, este restauratorul limbii romane si autor al renasterii noastre nationale. Nu mult dupa moartea lui au fost create importante opere, cum ar fi primele cronici, "Carte romaneasca de invatatura” s.a.
De la Decebal pana la Carol I, dupa istoria "oficiala”, nici unui alt domnitor roman nu i s-a mai atribuit titlul de crai, adica rege, cu exceptia lui Mihai. Iata ce scrie Miron Costin in "Letopisetul Tarii Moldovei”: "Vesal si tare Mihai Voda dupa izbanda, pre lesne cuprindea orasele pre sama sa si sa inchina si cetatile, dandu-i numele de domnul lor, priimandu pren cetati si osteni de ai lui. De pe aceale vreami are nume de-i dzic Mihai-Crai”.
Dupa 1947, eroii nostri au intrat in umbra, locul lor luandu-l cei sovietici. Cand au fost iarasi bagati in seama, toti aveau, in limbajul vremii, "limite”, fiindca, de, nu anticipasera marxism-leninismul. Dupa 1990, "demitizarea” a continuat cu si mai mare intensitate, incat astazi nu doar voievozilor li se reproseaza "limitele”, ci chiar si revolutionarilor, ca Horia, Closca si Crisan, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Nicolae Balcescu si celorlalti. Ce mai incolo si incoace, nu au dat dovada de "corectitudine politica”! Incalte, ei tot au oarecare noroc, caci altor eroi, ca Menumorut, Gelu, Glad si Litovoi, li se pune la indoiala existenta!
Multi profesori de istorie, si unii diletanti dupa ei, afirma ca Mihai Viteazu a fost un "condotier”, adica, dupa dictionar, "conducator de detasamente mercenare, care se angaja in serviciul oraselor, al principilor sau al Papii”. Ori nu cunosc bine termenul, ori sunt loviti cu leuca!
Din pacate, versurile unui alt mare roman, "demitizat” si el dupa 1990, par cat se poate de actuale: "Ramaneti in umbra sfanta, Basarabi si voi, Musatini,/ Descalecatori de tara, datatori de legi si datini!” Uite-asa, cu voie sau fara voie, "demitizatorii” i-au pregatit covorul rosu lui Gigi Becali, roman fara nici o limita!
Poate ca, totusi, nu e rau sa-i luam la intrebari pe stramosi. Mai grav ar fi sa ne ia ei pe noi.
