31.5 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăInternaționalMicrobuzul închiriat la Washington pentru jurnaliştii români, la un pas de a...

Microbuzul închiriat la Washington pentru jurnaliştii români, la un pas de a lua foc

Jurnaliştii care îl însoţesc, marţi, pe preşedintele Traian Băsescu la Washington au avut parte de un incident, microbuzul închiriat de Ambasada României în SUA pentru presă fiind la un pas de a lua foc, transmite Mediafax.

Faptul că microbuzul avea probleme tehnice era cunoscut de reprezentanţii Ambasadei încă din dimineaţa zilei de marţi. Totuşi, reprezentanţii misiunii diplomatice au ales să-i transporte pe jurnalişti de la Baza militară Andrews până la Casa Albă cu acest microbuz, urmând să se facă rocada cu unul corespunzător din punct de vedere tehnic.

Imediat după ce au plecat de la aeroportul militar, jurnaliştii au simţit un miros de cauciuc ars şi au constat că partea din spate a microbuzului, în zona unde se afla motorul, emana căldură mai mare decât în mod normal.

Mai mult, la un moment dat din partea stângă a maşinii a început să iasă fum alb. La atenţionările jurnaliştilor, şoferul american a dat asigurări că situaţia se află sub control, însă reprezentantul ambasadei a recunoscut că ştia de problema tehnică încă de dimineaţă, dar a spus că nu a mai avut timp pentru a aduce un alt microbuz.

Pe traseu problemele tehnice s-au accentuat, punctul culminant fiind faptul că microbuzul s-a oprit când mai avea de străbătut câteva sute de metri până la Casa Albă.

Jurnaliştii şi-au manifestat dorinţa de a coborî, însă solicitarea acestora s-a lovit iniţial de refuzul şoferului şi al reprezentantului ambasadei. Aceştia au spus că este insterzisă în acel loc coborârea călătorilor.

Şoferul a încercat de câteva ori să repornească microbuzul, dar în cele din urmă s-a lăsat păgubaş, a pornit luminile de avarii şi i-a invitat pe jurnalişti să coboare. Un poliţist a venit să vadă care este situaţia, iar şoferul a invocat motive de urgenţă, în timp ce reprezentantul ambasadei explica impacientat situaţia creată.

Jurnaliştii şi-au luat camerele, trepiedele şi rucsacii cu laptopuri şi au străbătut cele câteva sute de metri până la punctul de acces în Casa Albă. Oricum, doar cameramanii au acces la evenimentul de la Casa Albă, în timp ce reporterii stau pe trotuarul din apropierea sediului Preşedinţiei americane.

Conform programului, Traian Băsescu urma să se întâlnească cu vicepreşedintele american Joe Biden la ora 16.00 (ora României), iar partea română nu excludea o întâlnire cu preşedintele Obama, deşi aceasta nu era trecută în programul distribuit presei.

Cele mai citite

România, tot mai dependentă de importuri: Peste 25% din legume și 40% din fructe aduse din străinătate

Peste un sfert din legumele consumate în România și 40% din fructe provin din import, conform unei analize realizate de Ziarul Financiar, pe baza...

Emisiune de titluri de stat Fidelis cu dobânzi atractive pentru investitori, din 2 octombrie

Ministerul Finanțelor a lansat o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis, destinată investitorilor persoane fizice, care se desfășoară între 2 și 11 octombrie....

Restanțe de 700 milioane de lei amenință programul Start-Up Nation 2022, antreprenorii sub presiunea băncilor

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) ar putea înregistra restanțe de plată de până la 700 de milioane de lei până la sfârșitul acestui...
Ultima oră
Pe aceeași temă