14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternațional„Mercy Street“, primul lung metraj 3D românesc

„Mercy Street“, primul lung metraj 3D românesc

Premiera filmului, realizat cu o tehnică de animaţie stereoscopică 100% autohtonă, concepută de Ştefan şi Alexandru Buzea, va avea loc vineri.

Filmul „Mercy -Street“ este povestea a unui băiat de 10 ani, Lorenz, care descoperă un pasaj spre o lume secretă aflată sub lumea noastră, care îl va duce într-o mare aventură. Scopul acestei aventuri este de a salva muzica lumii din mâinile maleficului Marcus, care vrea să o folosească pentru a deveni nemuritor.

Scenaristul Alex Bordeanu a câştigat în 2010 primul loc la concursul CNC cu scenariul „Mercy Street”, care a devenit în prezent primul lungmetraj 3D realizat în România.

O parte din fondurile de producţie a filmului a fost asigurată de Centrul Naţional al Cinematografiei în urma câştigării concursului de scenarii, o altă parte a fost asigurată din fonduri europene pe creaţie, iar cea mai mare parte de producătorul filmului, Radu Nicolae.  Filmul are o durată de 74 de minute, iar actorii Cristi Iacob, Ionuţ Grama, Marius Stănescu şi Vlad Rădescu şi-au împrumutat vocile pentru a da viaţă personajelor.

„Filmul a fost făcut cu multe hopuri în finanţare. În prima fază, ne-am bazat pe fonduri obţinute de la CNC, dar acestea nu au reprezentat decât un maxim de 25%. Au venit în ajutor agenţiile de publicitate, fondurile europene, diferiţi prieteni, care au ajutat cum au ştiut ei mai bine. Pe parcursul producţiei, ne-am confruntat cu tot felul de probleme nebănuite şi neanticipate. Spre exemplu, la mijlocul producţiei, am schimbat softul, ceea ce a necesitat convertirea tuturor imaginilor. Ca să nu vorbim de fluctuaţiile de curent electric, care nu pot fi în totalitate absorbite de UPS-uri şi care îţi dau scurte fotograme negre pe imagine. Singurul lucru pe care îl poţi face este să reiei tot cadrul la procesat.

Mai mult, în România nu există o infrastructură adecvată creării unui film de desen animat. De exemplu, sunetul pentru animaţie este mult mai complex şi mai creativ decât sunetul pentru un film artistic obişnuit, dar nu sunt studiouri la care să poţi apela pentru a avea oferte concurente”, precizează Radu Nicolae, administratorul companiei Opal Production şi producătorul filmului.

Regizorul Ştefan Buzea şi fratele său, Alexandru Buzea, creatorul şi animatorul personajelor din „Mercy Street”, ambii cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniu, au folosit o tehnică de animaţie inventată chiar de ei.

Construcţia vizuală a filmului de animaţie „Mercy Street” se bazează pe o tehnică originală de detaşare a animaţiei în perspectivă. Această abordare foloseşte principiul tehnicii de filmare multiplan şi oferă suportul perfect pentru a obţine efectul de stereoscopie care transformă acest film într-unul 3D. Personajele şi decorurile sunt animate clasic 2D, iar ulterior, prin această tehnică, se definesc între personaje şi elemente din decor, ceea ce ajută la crearea imaginii stereoscopice şi efectului 3D.

„Fiecare element sau obiect de decor a fost desenat clasic, în 2D, apoi importat într-un program 3D (Autodesk Maya), unde este plasat în perspectivă, apoi fiecare element este texturizat într-un program 2D de prelucrare imagine (Adobe Photoshop) folosindu-se tableta grafică. Astfel dispuse în acest spaţiu 3D, elementele sau obiectele vor recompune decorul generând perspectivă, construcţia multiplan, iar apoi stereoscopia”, explică Alexandru Buzea. 

„Filmul a fost făcut cu multe hopuri în finanţare. În prima fază, ne-am bazat pe fonduri obţinute de la CNC, dar acestea nu au reprezentat decât un maxim de 25%. Au venit în ajutor agenţiile de publicitate, fondurile europene, diferiţi prieteni, care au ajutat cum au ştiut ei mai bine.“ Radu Nicolae, producător

Cele mai citite

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă