12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalMarea Britanie poate ieși din UE fără un acord

Marea Britanie poate ieși din UE fără un acord

Împotriva amendamentului K au votat 324 de deputaţi, iar în favoarea sa 288 de deputaţi.

De asemenea, amendamentul B, care solicită premierului Theresa May să se asigure că garanţiile privind drepturile cetăţenilor UE convenite cu Bruxelles-ul vor fi respectate chiar dacă Marea Britanie iese din blocul comunitar fără un acord, a fost aprobat fără vot formal.

Deputaţii pro-europeni au dorit iniţial să reintroducă şi un amendament prin care să încerce să transfere procesul Brexitului în sarcina parlamentului, la fel cum au procedat la cele două dezbateri anterioare, dar atunci amendamentul lor a picat la vot. În urma promisiunilor făcute de premierul May, ei au ales să nu mai avanseze un astfel de amendament la dezbaterea de miercuri.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă