A fost un an plin de animaţie, iar „Megamind” este relativ atipic, cu un personaj negativ albastru şi urât ca naiba, care se crede perfect (foarte omeneşte, de altfel). Fizic e construit şi ca un fel de vampir, dacă stăm să ne uităm la pelerina cu guler înalt de care nu se desparte.
El are şi un prieten, la limita sclavului, un peştişor piranha, unul vorbitor, atoateştiutor pe nume Minion, un fel de conştiinţă a stăpânului. Personajul pozitiv, alde Metro Man, este, la limită, de-a dreptul caraghios, ridicol. Un bărbat masiv, cu o bărbie stranie, colţuroasă, uşor grizonat şi cu mantia albă, ca să fie în contrast cu duşmanul său. Umeri laţi şi minte cam puţină. Ambii au aceeaşi iniţială, doar că IQ-ul lui Megamind, de unde şi numele, este unul impresionant, ceea ce-l transformă, într-un vrăjitor extrem de inventiv, în sensul rău al cuvântului. Pelicula este construită după modelul filmelor de acţiune, al peliculelor catastrofă, cu multe explozii şi treceri prin zid, drăcovenii periculoase şi mai ales scăpate de sub control, pentru că genialul se transformă la un moment dat, în ucenicul vrăjitor care nu mai poate stăvili dezastrele, doar că, fireşte, nu este unul la fel de ataşant ca Mickey Mouse şi celebra scenă disney-ană, cu găleţile cu apă pe care nu mai reuşeşte să le măture. El creează un contra-erou care este pe cale să-l distrugă, iar în privinţa lui Metro Man veţi avea o surpriză. Decorurile spectaculoase cu zgârie-nori şi ecrane enorme duc cu gândul la cel mai izbutit film al anului 2010 „Inception”/„Începutul”, trecând puţin şi printre planete, nave spaţiale, multe steluţe, dar şi meteoriţi.
O parte dintre replici sunt însă pur şi simplu banale, ba chiar penibile, de tipul: „Mi-ai căzut în plasă”, spune Albăstrică, „Justiţia nu poate cădea în plasă” răspunde Albicică, strâmbându-se, ca un Elvis de cartier. Megamind este de un narcisism absolut, se crede şi splendid, pe deasupra, iar Metro Man supercuceritor. Mulţimea îl aclamă, el strânge în braţe copilaşi, pe care îi aruncă în aer, mai ceva ca Michael Jackson de la balcon, având grijă să fie de rase diferite, ca nu cumva să intre sub incidenţa lui politically incorect. Lupta dintre Bine şi Rău este însoţită de râsete sarcastice şi există şi o ea, Roxanne, o ziaristă TV fără frică, de care e îndrăgostit deja cameramanul, care prin fizicul ingrat n-are nici o şansă la tunsa fiţoasă. Brad Pitt îi dă voce reprezentantului Binelui şi Will Farrell celui Rău (rol iniţial gândit pentru Robert Downey Jr., numai că a fost o nepotrivire de… program). Megamind este şi previzibil, după cum îl acuză reporteriţa, glăsuită de Tina Fey. După ce sunt trecute în revistă toate torturile posibile şi imposibile din filmele de război care au făcut epocă, singura speranţă de sperietură rămâne un păianjen ucigaş, care în 3D, prinde altă valoare.
Ca s-o cucerească pe vedetuţa TV, Megamind se gândeşte să-şi ia alt chip şi-şi alege o imagine care seamănă ameţitor cu cea a lui Harry Potter. Faptul că au ieşit simultan pe marile ecrane, e de-a dreptul amuzant. Tocilarul ochelarist face furori şi continuă să pară înduioşător. Nostim e că pentru cei doi sugari care devin rivali, vocile au fost folosite de la doi copilaşi gemeni, Joey şi Noah Dinitere. Aproape în acelaşi timp a apărut şi jocul video Megamind, care a fost considerat destul de violent şi, prin urmare, interzis copiilor sub 10 ani, în măsura în care cineva chiar ţine cont de asta. Regia îi aparţine lui Tom McGrath (născut la 7 august 1965), care iniţial a fost doar creator de animaţie şi şi-a împrumutat vocea în „Madagascar”, dar şi în „Shrek”, din 2007.
MEGAMIND HHHHH
SUA, 2010, 1h 26min.
MEGAMIND
Regia: Tom McGrath. Voci: Will Ferrell,
Brad Pitt, Tina Fey, Jonah Hill, David Cross, Ben Stiller, Justin Theroux.
Distribuit de RoImage 2000
Bucureşti (Hollywood Multiplex, Movieplex), The Light Cinema, Cityplex), Cinema City Cotroceni şi Sun Plaza), Cluj (Cinema City, Odeon Cineplex), Constanţa (Cityplex).
