Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la naşterea marelui compozitor Serghei Rahmaninov. Cu această ocazie, Corul Filarmonicii „George Enescu“, dirijat de Iosif Ion Prunner, i-a dedicat o seară specială, duminică, 3 noiembrie, ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român. Este vorba de un concert inedit cu „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31“, lucrare compusă de Serghei Rahmaninov.
„Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31“ este, alături de „Vecernii“, una dintre lucrările corale majore ale lui Serghei Rahmaninov. A fost scrisă în 1910, după turneul în Statele Unite ale Americii, perioadă în care Rahmaninov a compus Preludiile Op. 32 (1910) şi Studiile-tablouri Op. 33 (1911).
Terminată în mai puţin de 3 săptămâni, lucrarea a fost cântată în premieră de Corul Şcolii Sinodale din Moscova la 25 noiembrie 1910. Compozitorul i se confesa într-o scrisoare prietenului său Nikita Morozov: „M-am gândit mult timp la Liturghie şi pentru mult timp m-am străduit să o scriu. Am început să lucrez la ea oarecum din întâmplare şi dintr-o dată am devenit fascinat. De mult timp n-am mai scris ceva cu atâta plăcere“. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, există în rândul compozitorilor ruşi de muzică bisericească tendinţa de epurare din repertoriul sacru a influenţelor străine (în special italiene şi germane) şi de reafirmare a stilului tradiţional rusesc. Un rol esenţial în această mişcare îl avea Şcoala Sinodală de la Moscova, al cărei director era compozitorul Alexandr Kastalsky. Dacă în Vecerniile din 1915 Rahmaninov foloseşte teme preluate din cântările tradiţionale ale Bisericii Ortodoxe Ruse (stilul Znamenny), melosul Liturghiei este în întregime original. Influenţa lui Alexandr Kastalsky, căruia Rahmaninov i-a cerut îndrumarea, se simte în construcţia melodică, Kastalsky fiind el însuşi un compozitor care nu apela la citarea cântărilor tradiţionale. A avut însă unele obiecţii de făcut în privinţa esteticii subiective a muzicii lui Rahmaninov. În ceea ce priveşte reacţia Bisericii Ortodoxe Ruse, dacă în cazul Liturghiei lui Ceaikovski scrisă în 1878 autorităţile ecleziastice au calificat lucrarea ca fiind frivolă, în cazul lui Rahmaninov au considerat-o „mult prea frumoasă pentru a îndemna la rugăciune“, refuzând aprobarea sa pentru uzul liturgic.
Intrată astfel în obscuritate, lucrarea a fost reconstituită în 1980, devenind cunoscută în anii 1990 datorită creşterii interesului pentru muzica religioasă. Structurată în 20 de părţi, Liturghia Op. 31 impresionează prin bogăţia armonică ancorată în zona tonalului, cu unele aluzii modale. Rezervele care au existat la vremea apariţiei sale par inconsistente pentru ascultătorul din secolul XXI, care poate găsi aici sobrietatea şi chiar austeritatea unui Rahmaninov religios, creator al unei muzici mai degrabă meditative decât emoţionale.
