10.6 C
București
luni, 13 mai 2024

Kick-Ass Mika

„I tried to be like Grace Kelly/But all her looks were too sad”, cânta Mika acum trei ani, în timp ce o lume întreagă se întreba ce e şi cu acest nou-venit. Astăzi, cu un nou album, Mika e la fel de controversat, dar şi foarte popular.

Dacă ar putea fi culorile exprimate prin muzică, cu siguranţă ritmurile lui Mika ar fi cele mai potrivite. Cu părul creţ, vocea puternică şi o imagine destul de stridentă, Mika a ieşit din tipare odată cu debutul său muzical: piesa „Grace Kelly”, pe care aţi auzit-o, cu siguranţă din 2007 încoace. Cântăreţul a făcut încă de pe atunci senzaţie, atât datorită sunetului inedit, cât şi a persona­lităţii sale excentrice, şi pe bu­nă dreptate. Întâi numele. „Mika”, un nume de scenă uşurel, nu poate fi decât un pseu­donim sau o prescurtare de la vreun alt nume. În cazul acesta, corectă e varianta a doua, numele adevărat fiind Michael Holbrook Penniman Jr. Cam greu de memorat. În al doilea rând, originea. Deşi cântă sub auspicii britanice, oricine s-a uitat de două ori la Mika îşi poate da seama că nu e britanic „pur sânge”. De fapt, nu e britanic deloc. Michael/Mika este rezultatul combinaţiei dintre un american şi o libaneză, născut în Beirut şi crescut la Paris şi Londra. Şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii în Marea Britanie, iar muzica a fost dintotdeauna importantă pentru el: prima piesă a compus-o la 12 ani, după ce a ascultat o piesă a trupei Nirvana, s-a antrenat de mic cu Alla Ardakov, o soprană din Rusia, şi a sfârşit prin a urma cursurile Royal College of Music. Adevăratul său debut a avut loc la radio, cu o piesă extrasă de pe primul său album, „Life in Cartoon Motion”, după care a urmat single-ul „Grace Kelly”, care a urcat imediat în topul UK Singles Chart, transformând-ul instantaneu pe Mika într-un star.

În pielea lui Mika
Ca întreg albumul, piesa „Grace Kelly” este lejeră şi se poate dansa pe ritmurile sale, cu un refren uşor de ţinut minte şi greu de scos din cap. Însă, muzica nu e de fapt decât o extensie a personalităţii sale. Mika e neobişnuit, excentric, colorat, diferit de tot ce se numeşte astăzi muzică. Cu o voce care se întinde pe cinci octave şi care amin­teşte puternic de Freddie Mercury (pomenit, de altfel, în „Grace Kelly”), Mika are un stil muzical încadrat pe larg în pop, dar care de fapt are influenţe multiple: muzica clasică, rock-ul psihedelic, cântece de copii… găsiţi de toate la el. Cu aşa un stil excentric, nu e de mirare că faima nu i-a venit uşor. Până la debutul său, Mika a umblat de la producători la producători (trecând şi pe la Simon Cowell), fiind refuzat de toţi din aceeaşi cauză: era prea ciudat. Ba chiar, i s-a sugerat să încerce să cânte mai mult ca Robbie Williams sau Boyzone, lucru pe care l-a refuzat categoric… şi bine a făcut! „Life In Cartoon Motion” i-a adus un premiu BRIT pentru cel mai bun debut britanic precum şi alte trei premii la World Music Awards. Acelaşi album i-a adus o nominalizare la premiile Grammy şi l-a trimis în primul său turneu de promovare, „Dodgy Holiday Tour”. Acum, Mika se află la cel de-al doi­lea album, „The Boy Who Knew Too Much”. Dacă vă uitaţi pe VH1 sau MTV, aveţi şansa să daţi peste videoclipul de la „Kick-Ass”, una dintre noile piese de pe album şi, dacă vi se pare că îl recunoaşteţi pe Nicholas Cage undeva, ei bine, chiar el e! Piesa „Kick-Ass” face parte din coloana sonoră a filmului cu acelaşi nume, despre un băiat care se decide să devină un super-erou, deşi nu are nici un fel de abilitate specială. Povestea e inspirată din seria de benzi desenate Marvel, al cărei fan este şi Mika şi, într-un fel, se aseamănă cu po­vestea cântăreţului: şi el şi-a propus să-şi urmeze pasiunea, mu­zica, indiferent de obstacole. După cum spune chiar Mika, cel de-al doilea album vine ca o continuare a pri­mului, o continuare a propriei sale po­veşti: adolescentul care creşte şi se confruntă cu propriile sale temeri şi cu realităţile lumii în care trăieşte.

We are family!
Mika înseamnă mai mult decât artistul britanic şi muzica lui: label-ul cuprinde toată familia. Provenind dintr-o familie de etnie mixtă şi având şase fraţi şi su­rori, Mika a crescut înconjurat de cele mai diverse influenţe. Copil fiind, a trebuit să se mute în trei oraşe diferite (Beirut, Paris şi Londra) şi să se descurce cu… excentricitatea sa şi a familiei sale. Într-un interviu acordat revistei britanice „E!”, Mika poves­teşte cât de boemă i-a fost copilăria, trăind în Paris, într-o zonă conservatoare, în care familia lui nu se adapta deloc. După ce s-au mutat la Londra, a început partea mai puţin frumoasă din viaţa sa. Tatăl său, un om de afaceri, plecat într-o călătorie de serviciu în Kuweit, nu s-a mai întors, fiind luat ostatic timp de câteva luni, odată cu invadarea ţării de către Saddam Hussein. Drept urmare, copilul Mika devine retras, cu pro­bleme dislexice şi de greutate, care îl fac ţinta bătăilor în şcoală. Pentru a înră­u­tăţi situaţia, familia rămâne şi fără bani, ajungând în situaţia să le fie luată mobila din casă pentru a-şi putea plăti datoriile. Încetul cu încetul însă, lucrurile s-au îmbunătăţit. Mika şi-a schimbat şcoala, unde felul lui de-a fi a încetat să constituie o problemă şi, ajuns la vârsta facultăţii, a primit un loc la London School of Economics, varianta britanică a ASE-ului românesc. Vi-l imaginaţi pe cântă­reţul pop Mika urmând aceas­­tă facultate? Răspunsul a fost negativ şi din partea lui, motiv pentru care a abandonat cursurile după numai o zi. Din fericire pentru el, părinţii l-au susţinut în do­rinţa sa de a urma o carieră muzicală, aşa că Mika a putut să se înscrie la cursurile Royal Co­l­lege of London. Astăzi, tot familia stă în spatele succesului său. Coperta primului său album, „Life In Cartoon Motion”, este desenată de sora sa mai mi­că, Yasmine, şi arată, într-adevăr, ca scoasă dintr-un desen animat. În timpul primului său turneu mondial, tot ea s-a ocupat de decoruri şi de design, în timp ce mama lor, Joanie, a creat costumele pentru scenă. Totul e co­lorat şi zgomo­tos, motiv pentru care a fost criticat uneori „prea mult”, însă Mika îşi apără viziu­nea. „Spectacolul e un fel de basm întu­ne­cat care urmăreşte po­vestea unui băiat care se maturizează. Pre­supun că băiatul acela sunt eu”, spune Mika.

Mika va cânta live la Orange Summer Party sâmbătă, 24 iulie, ora 19.30 (plaja H2O din Mamaia), iar intrarea este liberă.

 

Cele mai citite

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 12 mai 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 12 mai 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 12 mai...

Darius Olaru, după ce FCSB a primit trofeul de campioană: „Vom petrece cât ne țin picioarele”

După ce FCSB a primit oficial trofeul de campioană a Ligii 1, primul după o „secetă” de nouă ani, căpitanul formației roș-albastre, Darius Olaru,...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă