25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalJuncker: "Nimeni nu s-ar opune" unei amânări a Brexitului

Juncker: “Nimeni nu s-ar opune” unei amânări a Brexitului

“Orice decizie de a solicita mai mult timp ţine de Marea Britanie. Dacă s-ar face o astfel de cerere, nimeni din Europa nu i s-ar opune”, a spus Juncker într-un interviu acordat ziarului german Stuttgarter Zeitung.

“Dacă întrebaţi cât timp poate fi amânată retragerea, nu am niciun termen-limită în vedere”, a adăugat el.

“Când vine vorba de Brexit, e ca la tribunal sau pe ocean: suntem la mila Domnului”, a comentat Juncker.

Prim-ministrul britanic Theresa May încearcă să convingă parlamentul de la Londra să valideze acordul de retragere semnat cu liderii UE în noiembrie 2018 şi pe care Bruxellesul a subliniat că nu-l va modifica. Principalul punct de dezacord este aşa-zisa “plasă de siguranţă”, clauza ce garantează că între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda nu va exista o frontieră fizică după Brexit.

În cadrul demersurilor vizând să se evite ieşirea Marii Britanii din UE la 29 martie fără un acord prealabil – adică un Brexit no-deal -, luni seara negociatori britanici s-au întâlnit la Bruxelles cu principalul negociator al UE, Michel Barnier.

Un purtător de cuvânt guvernamental britanic a declarat ulterior că întâlnirea dintre Barnier, ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, şi consilierul juridic al Coroanei şi guvernului pentru Anglia şi Ţara Galilor, Geoffrey Cox, a fost consacrată “rezolvării chestiunii nefinalizate a backstop-ului” şi a fost una “productivă”.

“Am convenit să explorăm în continuare folosirea unor aranjamente alternative, mai ales în vederea asigurării absenţei unei frontiere dure în Irlanda de Nord”, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Deputaţii britanici au adoptat luna trecută un amendament care cere guvernului să renegocieze clauza de backstop, dar până acum nu s-au înregistrat progrese semnificative în acest sens în noile discuţii dintre Marea Britanie şi UE.

Cele mai citite

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Echipa feminină de gimnastică a României a terminat pe locul patru la Campionatele Europene de la Rimini

Echipa feminină de gimnastică a României s-a clasat pe locul al patrulea la Campionatele Europene pentru senioare de la Rimini. România (Sabrina Maneca Voinea, Ana...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă