Una dintre cele mai prestigioase generaţii de actori care a ieşit vreodată pe porţile Institului de Artă teatrală şi Cinematografică, ce i-a avut drept capete de afiş pe Gheorghe Dinică şi Marin Moraru, a îmlinit 50 de ani de la absolvire
Mulţi dintre ei s-au stins între timp, dar cei rămaşi au venit din toate colţurile lumii luni dimineaţă la Teatrul Odeon pentru a-şi revedea colegii şi chiar pe unii dintre profesori. Cea care a strigat catalogul generaţiei anului 1961 a fost Sanda Manu, pe atunci foarte tânără asistentă a maestrului Ion Finteşteanu.
După ce au cântat imnul studenţilor, „Gaudeamus igitur”, despre care una dintre absolventele de acum 50 de spunea că dacă l-ar fi cântat în 1961 ar fi fost cu siguranţă arestaţi, încăperea a fost cuprinsă de un freamăt ce amintea de o sală de clasă. Deşi erau cu toţii trecuţi bine de 70 de ani, cei prezenţi se comportau ca nişte studenţi poznaşi, comentând tot timpul. Cei mai „obraznici” dintre ei, care ar fi meritat să li se scadă nota la purtare, erau actorii Papil Panduru şi Costică Drăgănescu care perturbau mereu, cu poante, discursurile sobre de la „catedră”. „Măi, Costică, nu mă face de râs”, îşi trăgea de mânecă actorul Candid Stoica colegul spre hazul „clasei”. Doamnă profesoară Sanda Manu îi privea cu îngăduinţă pe toţi, amintindu-şi cu nostalgie dar şi cu infinită tristeţe că din acea generaţie făcuse parte şi răposatul ei soţ, marele actor Ştefan Tapalagă. „Printre dumneavoastră se număra şi omul vieţii mele. De altfel noi toţi cei de aici avem şi pe cineva dincolo”, a mai spus Sanda Manu care, citind catalogul, se oprea adesea pentru a spune simplu despre câte unul dintre foştii ei studenţi „a plecat”.
Flori şi lacrimi petru Gheorghe Dinică
Printre profesoarele generaţiei de aur prezente la aniversare s-a numărat şi Elena Negreanu, în vârstă de 93 de ani, care a mărturisit că a încheiat un angajament cu Radu Beligan, născut în acelaşi an cu ea, ca nici unul dintre ei să nu dea semne de slăbiciune, ci să se susţină unul pe celălalt cât mai mult în viaţă.
Ovaţii în picioare a primit post mortem Gheorghe Dinică în numele căruia a mulţumit cu lacrimi în ochi soţia sa, doamna Gabriela. Aprig aplaudat a fost şi Marin Moraru care a vorbit foarte scurt şi extrem de sobru, spunând că cei care sunt prezenţi la aniversare sunt nişte învingători. La rândul său, Traian Stănescu s-a referit la umbrele colegilor pe care le simte prin preajmă.
Mult mai vesel în discurs a fost Papil Panduru, pe adevăratul său nume Papil Pagubă, care a povestit cu un haz nebun cum a fost nevoit să-şi schimbe numele ca să poată urca pe scenă şi despre cum venise el de la ţară să dea examen la Teatru împreună cu alţi „golani” ca Gheorghe Dinică şi Traian Stănescu. El a adăugat că s-a simţit mereu supravegheat de slujbaşii „eliberatorilor sovietici”, moment în care din sală s-a auzit remarca hazlie: „Şi supravegherea a continuat şi după ce te-ai însurat.” Prinzând din zbor poanta, Papil Panduru a explicat că norocul lui a fost că „el de fapt s-a măritat”, făcând referire la mult mai faimoasa sa soţie, Cătălina Buzoianu, adevăratul „star” al familiei.
Printre cei care au evocat cel mai bine figura maestrului Finteşteanu s-a numărat Mihai Pruteanu, fost actor şi „voce” a Americii. „Eu cred că sunt singurul care a venit nu doar de la ţară, ci de-a dreptul din pădure. Şi maestrul Finteşteanu tot încerca să mă civilizeze. Mi-a arătat la un moment dat o imagine dintr-o carte cu un luptător grec cerându-mi să fac o caracterizare de personaj la prima vedere. „Iei, d-apăi şi fiel din luptător îi şi aista? Cu cămeşuţa scurtî şî cu sandali în pişioari”, am zis. „Apăi, dacî îi bagî unu’ o suliţî pi sub fustî sau dacî-l calcî numa pi chişioari l-a terminat”, a comentat studentul venit tocmai din pădurile Moldovei, spre groaza profesorului. „Maestri, io vreau d-amu şî gioc roluri di trajedii”, i-a spus ucenicul profesorului după o vreme. „Da, monşer, că până acum pe comedie ai pleznit-o”, glumea Ion Finteşteanu. „Maestri, io zic sî revenim la oili noastri!”, voia să fie luat în serios studentul. „Da’ ce crezi, măi, băiete, că io sunt tovarăş de CAP cu tine? Ce mă interesează pe mine oile tale?”, îi replica profesorul spre hazul tuturor, haz neştirbit nici după 50 de ani.
Ca o adevărată doamnă directoare, Dorina Lazăr, a fost „prezentă“ chiar şi în absenţă. Deşi aflată în avion pe drum din State spre ţară, ei s-a auzit din off vocea înregistrată mulţumindu-le într-un foarte scurt discurs profesorilor şi colegilor pentru prezenţă şi scuzându-se cu umor pentru absenţă: „Sunt o babă ramolită şi am încurcat fusurile orare. Dar voi fi alături de voi deseară la petrecere.”
