2.1 C
Bucharest
Monday, 11 December 2023
HomeInternaționalJens Stoltenberg respinge punerea sub semnul întrebării a viitorului şi unităţii NATO

Jens Stoltenberg respinge punerea sub semnul întrebării a viitorului şi unităţii NATO

”NATO este solidă şi a implementat cea mai mare consolidare a apărării colective de la încheierea Războiului Rece. NATO este mai puternică şi mai agilă decât ceea ce am avut pentru mulţi, mulţi ani”, a afirmat Stoltenberg, după o întrevedere la Casa Albă cu preşedintele SUA, Donald Trump.

Potrivit unui comunicat al NATO, în timpul întâlnirii Jens Stoltenberg e evidenţiat că aliaţii europeni şi Canada îşi sporesc investiţiile în apărare, care s-au suplimentat cu peste 100 de miliarde de dolari în ultimii ani.

De asemenea, Stoltenberg a remarcat rolul important al NATO în combaterea terorismului internaţional, inclusiv prin misiunile de pregătire a forţelor de securitate din Afganistan şi Irak, şi l-a felicitat pe Donald Trump pentru recenta operaţiune americană împotriva liderului grupării Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi.

Într-un interviu publicat la 7 noiembrie de săptămânalul britanic The Economist, cu mai puţin de o lună înaintea Summitului NATO de la Londra, preşedintele Franţei a susţinut că “suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO”, explicându-şi opinia prin dezangajarea SUA şi comportamentul Turciei, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.

Şeful statului francez a pus sub semnul întrebării viitorul articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic, care prevede o solidaritate militară între membrii Alianţei dacă vreunul dintre ei este atacat. “Ce va însemna articolul 5 mâine? Dacă regimul lui Bashar al-Assad decide să răspundă Turciei, asta înseamnă că noi ne vom implica? Este o întrebare reală”, a spus Emmanuel Macron, citat de Agerpres.

Cele mai citite

Președintele Iohannis se întâlnește cu ambasadorii țărilor UE, înainte să plece la Consiliul European

Președintele Klaus Iohannis va avea, în după-amiaza de 11 decembrie 2023, o întâlnire cu ambasadorii acreditați în România ai țărilor membre UE. Conform programului anunțat...

Realitatea „României Educate”: Una din patru școli nu are apă curentă, ori are WC-ul în curte

Mult mediatizatul program de suflet al președintelui Klaus Iohannis, „România Educată” este doar un document de fațadă, pentru că realitatea din școlile românești...

Vlad Pascu, șoferul drogat care a omorât doi tineri, va fi judecat doar pentru ucidere din culpă, nu pentru omor

Vlad Pascu, tânărul de 19 ani care a condus mașina sub influența drogurilor și care a accidentat mortal doi studenți, este trimis în judecată...
Ultima oră
Pe aceeași temă