18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalIncendiu într-o pădure plină de bombe neexplodate în apropiere de Berlin

Incendiu într-o pădure plină de bombe neexplodate în apropiere de Berlin

Incendiul este localizat la aproximativ 50 de kilometri sud-vest de periferia capitalei germane, într-o zonă puţin locuită din landul Brandenburg.

Conform autorităţilor, incendiul nu ameninţă vieţi omeneşti. Există totuşi o problemă. În zona cuprinsă de incendiu se află numeroase bombe şi proiectile neexplodate din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, fapt care îngreunează mult intervenţia pompierilor. Autorităţile locale au precizat că s-au produs deja multiple explozii în zona afectată de incendiu.

Bombele şi proiectile neexplodate din perioada celui de-al Doilea Război Mondial sunt descoperite încă frecvent în Germania, ţară ce era practic rasă de pe faţa pământului în urmă cu 73 de ani, la sfârşitul războiului.

La izbucnirea incendiului a contribuit seceta severă care s-a instalat de câteva luni asupra Germaniei.

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă