10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalImpas după a treia rundă de negocieri UE - Marea Britanie

Impas după a treia rundă de negocieri UE – Marea Britanie

În afară de ”câteva deschideri modeste, niciun progres nu a fost posibil în celelalte subiecte, cele mai dificile”, a declarat negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier într-o conferinţă de presă, la Bruxelles,.

El a catalogat această rundă de negocieri drept dezamăgitoare. Omologul său britanic David Frost a denunţat puţine progrese obţinute şi a reclamat ”o schimbare a abordării UE” înaintea viitoarei runde de negocieri, la 1 iunie.

”Nimic foarte nou sub soare”, rezumă o sursă apropiată negocierilor la sfârşitul acestei săptămâni. Poate cu excepţia tonului discuţiilor – de această dată mai ”ferme, uneori un pic virile”.

”Tonul a crescut un pic mai mult în această sesiune”, declară o sursă europeană, care evocă o săptămână frustrantă. ”Am stat pe loc, iar timpul a trecut”, din cauza lipsei unei ”viziuni comune cu privire la ceea ce suntem pe cale să încercăm să facem”, declară această sursă.

Precedentele negocieri, la sfârşitul lui aprilie, s-au încheiat deja prin constatarea unui eşec şi lasă să planeze o puternică incertitudine asupra capacităţii Londrei şi Bruxellesului de a se înţelege, aşa cum au prevpzut, până la sfârşitul anului.

Britanicii, care au ieşit în mod oficial Uniunea Europeană (UE) la 31 ianuarie, au intrat – până la sfârşitul anului – într-o perioadă de tranziţie, în care continuă să aplice reglementările UE.

Negociatorii urmează, teoretic, să decidă în iunie dacă prelungesc sau nu această perioadă, pentru a-şi acorda mai multe timp de negociere.

Însă Londra respinge în mod categoric această idee, în pofida faptului că pandemia covid-19 a dat peste cap calendarul negocierilor şi modalitatea acestora – exclusiv prin videoconferinţă, spune News.ro.

Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...
Ultima oră
Pe aceeași temă