27.1 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăInternaționalGrevă în Grecia. Curse aeriene anulate joi

Grevă în Grecia. Curse aeriene anulate joi

Zborurile cu avionul spre şi dinspre aeroporturile din Grecia vor fi paralizate joi, când controlorii de trafic aerian şi angajaţii din sectorul aviaţiei civile se vor alătura unei greve naţionale de 24 de ore, în semn de protest faţă de accidentul de tren din seara zilei de 28 februarie, cel mai grav din această ţară, transmite Reuters.

Greva generală, declanşată de cele mai mari sindicate din sectorul public şi privat din Grecia, este ultimul dintr-o serie de proteste faţă de Guvernul conservator şi o clasă politică ce a ignorat, în mod repetat, apelurile sindicatelor cu privire la măsuri de siguranţă.

În ziua de 16 martie, toate zborurile cu avionul vor fi oprite între ora locală 12:01 a.m. şi miezul nopţii (10:01 GMT – 22:00 GMT) urmând să fie efectuate doar zborurile de survolare, zborurile de urgenţă precum şi zborurile de căutare şi salvare, a declarat pentru Reuters un oficial din cadrul Autorităţii Aeronautice Civile din Grecia.

Companiile aeriene Aegean Airlines şi Olympic Air au anunţat că au fost nevoite să anuleze toate zborurile pe rute interne şi internaţionale programate pentru ziua de joi. În total, sute de zboruri ar urma să fie afectate joi pe cele aproximativ 40 de aeroporturi din Grecia.

De asemenea, navele vor rămâne la chei în porturile din Grecia din cauza grevei.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Magistrații și polițiștii români trebuie instruiți asupra noilor infracțiuni, legate de criminalitatea informatică

Magistrații și polițiștii români trebuie instruiți pentru a putea contracara noile amenințări de criminalitate informatică, cum ar fi cele legate de moneda virtuală și...

Acord bilateral de securitate între Ucraina și Norvegia

Ucraina şi Norvegia - ambele vecine cu Rusia - au ajuns la un acord de securitate bilateral, a anunţat luni ministrul norvegian de externe,...

FOTO. Sărbătoare la Leverkusen! „Farmaciștii” au câștigat primul titlu din istorie

Bayer Leverkusen a învins-o cu 5-0 pe Werder Bremen, grație golurilor lui Victor Boniface (25-penalty), Granit Xhaka (60) şi Florian Wirtz (68, 83, 90),...
Ultima oră
Pe aceeași temă