14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăInternaționalGaza: Raid aerian israelian împotriva unor poziţii ale Hamas

Gaza: Raid aerian israelian împotriva unor poziţii ale Hamas

Începând din aprilie, peste 2.600 de hectare de teren au fost incendiate în Israel cu baloane şi zmeie incendiare trimise din enclava palestiniană, supusă unei blocade israeliene, potrivit autorităţilor din Israel.

Un purtător de cuvânt al pompierilor a indicat că patru incendii au fost declanşate luni de către dispozitive incendiare. În ultimele săptămâni au izbucnit zilnic în medie 24 de incendii.

Într-un comunicat, un lider al Hamas, Sami Abou Zohri, a afirmat că ”ocupantul israelian exagerează pagubele comise de zmeie şi baloane pentru a-şi justifica agresiunea împotriva Gaza”.

Începând din 30 martie, locuitorii din Gaza manifestează de-a lungul gardului care separă enclava palestiniană de Israel, pentru a protesta faţă de blocada israeliană strictă şi pentru ”dreptul la întoarcere” al palestinienilor alungaţi de pe pământurile lor sau care s-au refugiat de la înfiinţarea statului Israel în 1948.

Cel puţin 141 de palestinieni au fost ucişi de tirurile israeliene şi peste 4.000 au fost răniţi de gloanţe de la acea dată. Nici un israelian nu a fost ucis.

Cele mai citite

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă