33 C
București
duminică, 20 iulie 2025
AcasăInternaționalGALERIE FOTO Câți președinți americani a “schimbat” Regina Elisabeta a II-a a...

GALERIE FOTO Câți președinți americani a “schimbat” Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. De la Truman la Obama

Născută pe 21 aprilie 1926, Regina Elisabeta a II-a este suverana a șaisprezece state, cunoscute sub numele de Commonwealth.

Acestea sunt: Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Santa Lucia, Sfântul Vicențiu și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.

Ea a urcat pe tron la 6 februarie 1952. Este cel mai longeviv monarh în viață din lume, iar în istoria Marii Britanii are cea mai lungă domnie, depășind-o pe regina Victoria, încă din 9 septembrie 2015.

A domnit mai mult decât cei patru precursori ai ei la un loc (Eduard al VII-lea, George al V-lea, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea). Jubileele de Argint, de Aur și de Diamant ale reginei Elisabeta a II-a s-au sărbătorit în 1977, 2002 și respectiv 2012.

Regina Elisabeta a II-a s-a născut în Londra ca prim copil al Ducelui și Ducesei de York, mai târziu cunoscuți ca Regele George al VI-lea și Regina Elisabeta I, ea a fost educată în privat, acasă.

Tatăl ei s-a urcat pe tron la abdicarea fratelui său Edward al VIII-lea în 1936, atunci când ea a devenit urmașă la tron.

Ea a început să preia obligațiile publice în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, servind în Serviciul Teritorial Auxiliar.

În 1947, ea s-a căsătorit cu Prințul Filip, Duce de Edinburgh, un fost prinț al Greciei și a Danemarcei, cu care a avut patru copii: Charles, Prințul de Wales; Anne, Prințesă Regală; Andrew, Duce de York; și Edward, Conte de Wessex.

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Hong Kong, paralizat de taifunul Wipha: avertizare meteo maximă și sute de zboruri anulate

Observatorul Meteorologic din Hong Kong a emis semnalul de furtună de nivel 10, cel mai sever pe scara de avertizare, semnalând un pericol iminent...

IMM-urile din România țintesc fondurile europene

Aproape 45% dintre antreprenori preferă să se bazeze exclusiv pe resurse proprii, pentru a-și susține activitatea economicăTot mai multe firme mici și mijlocii din...

Zi aglomerată pentru Salvamont: 19 intervenții în 24 de ore, victime în mai multe județe

Cele mai multe apeluri au fost înregistrate în zona Brașovului, o destinație montană intens frecventată în această perioadăÎn ultimele 24 de ore, salvatorii montani...
Ultima oră
Pe aceeași temă