31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăInternaționalExpomodelismul, la mare căutare

Expomodelismul, la mare căutare

Ateliere de confecționat modele, expoziții, concursuri și demonstrații de zbor și lansări de rachete. Acestea sunt doar o parte din activităţile care vor avea loc pe 28 şi 29 mai la Expomodelism. Evenimentul va fi găzduit de Royal School in Transylvania, de pe strada Henri Barbusse nr. 44-46.

“Intenția noastră este să creăm un eveniment interesant și educativ, atât pentru copii cât și pentru părinți. Aceștia au prilejul să participe la ateliere de confecționat modele, expoziții, concursuri și să asiste la demonstrații de zbor și lansări de rachete. Dorim să oferim copiilor și părinților momente de joacă, muncă și distracție împreună, în aceste vremuri în care ocaziile pentru a petrece timp de calitate în familie sunt tot mai prețioase”, a declarat Laura Baboş, președinte Asociația Părinte în Florești, organizatorul principal al evenimentului girat de Asociaţia Română de Aeromodelism, organizaţie care a primit, de curând, Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I al României.

Cele mai citite

Arbitrul din Argentina – Elveția rupe tăcerea! Explică eliminarea care a stârnit controverse

Joao Pinheiro a oferit explicații privind deciziile luate în sfertul de finală dintre Argentina și Elveția, inclusiv eliminarea lui Breel Embolo și dialogul avut...

Arbitrul din Argentina – Elveția rupe tăcerea! Explică eliminarea care a stârnit controverse

Joao Pinheiro a oferit explicații privind deciziile luate în sfertul de finală dintre Argentina și Elveția, inclusiv eliminarea lui Breel Embolo și dialogul avut...

Horoscop 30 iulie 2026. O surpriză neașteptată poate schimba cursul zilei pentru unele zodii

Horoscop 30 iulie 2026. Ziua vine cu oportunități, decizii importante și schimbări de perspectivă pentru toate semnele zodiacale. Astrologii recomandă răbdare, atenție la detalii...
Ultima oră
Pe aceeași temă