20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternaționalExistenţa OMC ar fi pusă la îndoială dacă economiile majore se retrag

Existenţa OMC ar fi pusă la îndoială dacă economiile majore se retrag

Reacţia Kremlinului survine în răspuns la o întrebare privind unele informaţii apărute în media americane potrivit cărora Trump a ameninţat marţi că va retrage SUA din OMC ca urmare a tratamentului nedrept al organizaţiei faţă de SUA.

”Este evident că existenţa unor organizaţii economice internaţionale cheie (precum OMC) ar fi pusă în mod serios la îndoială după retragerea celor mai mari economii din lume”, a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Donald Trump a ameninţat marţi că SUA vor părăsi Organizaţia Mondială a Comerţului, pe care o critică deschis pentru că ar acorda, potrivit lui, un tratament favorabil Chinei în detrimentul SUA, notează AFP.

Administraţia Trump reproşează de multă vreme OMC, şi unora dintre membrii săi precum China, că abuzează de statutul de ţară în curs de dezvoltare, care permite între altele întârzierea aplicării anumitor acorduri sau protejarea anumitor sectoare fără a se expune unor măsuri de retorsiune comercială din partea membrilor organizaţiei.

Cele mai citite

CSA Steaua, campioană naţională la polo feminin

CSA Steaua Bucureşti a câştigat din punct de vedere matematic al şaptelea său titlu de campioană naţională la polo pe apă feminin, după ce...

România, a doua cea mai rapidă evoluție economică din UE, după Polonia

În ultimele două decenii nivelul PIB-ului per capita a crescut puternic în majoritatea țărilor care au aderat la UE (2004-primul val, 2007-al doilea val...

3 moduri prin care poți asigura securitatea unui complex rezidențial

Securitatea în cadrul unui complex rezidențial nu se referă doar la împiedicarea accesului neautorizat. Înseamnă, de asemenea, prevenirea furturilor sau a actelor de vandalism...
Ultima oră
Pe aceeași temă