Economiile Statelor Unite şi Europei par să rămână în urmă, fiind probabilă o revenire în W, potrivit analiştilor intervievaţi de Business Insider.
Christophe Barraud, economist şef şi strateg în domeniul pieţelor la Market Securities a explicat că unul dintre motivele pentru care China şi-a revenit mai rapid decât Statele Unite este potenţialul mai mare de creştere reală a PIB-ului.
”Potenţialul de creştere reală a PIB este mult mai ridicat în China decât în economiile avansate. Potenţialul chinez este de aproape 6%, faţă de aproape 1,5% în cazul economiilor avansate”, a spus acesta.
”Cred că pentru Europa sau SUA ar fi aproape imposibil să ajungă la nivelul trimestrului patru din 2019 înainte de 2022”, a apreciat Barraud. Pe ansamblul anului 2020, economia chineză se va contracta cu 1,2%.
Miguel Chanco, economist senior la Pantheon Macroeconomics a declarat pentru Business Insider: ”A doua jumătate a acestui an va fi foarte diferită de trimestrul al doilea. Creşterea va fi mai lentă, acum, când mare parte a economiei chineze a revenit acolo unde era înainte de Covid-19”.