18.9 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăInternaționalDe văzut, neapărat

De văzut, neapărat

De departe cel mai reuşit film de public al anului 2009, această comedie spumoasă, sentimentală pe alocuri, este o reţetă rafinată în care găsim de la umor negru la organizarea de mitinguri, în Rusia, şi până la un splendid concert la Paris, toate presărate cu ironii fine şi amintiri dintr-o vreme pe care n-ar trebui s-o uităm, pentru că ştim cât rău ne-a făcut. O orchestră desfiinţată de un politruc reuşeşte să subtilizeze un fax de invitaţie în capitala Franţei şi, după decenii de aşteptare, fără speranţe, i se împlineşte visul de a cânta la Teatrul Châtlet (unde de altfel se decernează anual Premiile César, care nu i-au ocolit la ultima ediţie).

Excelentă scena paşapoartelor false, nici cea cu icrele negre şi telefoanele mobile nu-i de lepădat. Nu trebuie ignorate nici elementele de decor, precum bustul lui Lenin, multiplicat asemeni unei matrioşte de coşmar… Repetiţiile năucitoare, completarea schemei cu lăutari ţigani şi mai ales Vlad Ivanov. Crâncenul „Domn Bebe” din „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” este acum oligarhul violoncelist Piotr Tretiakin, sponsorul unei adevărate ne­bunii, care face, de altfel, toţi banii, în această farsă cu suflet slav. Până şi CD-urile cu Ceaikovski s-au vândut mai bine după premiera de pe marile ecrane! Violonista este interpretată de Mélanie Laurent, descoperită la noi în „Ticăloşi fără glorie” ai lui Tarantino, iar pe DVD e şi making-of-ul.

CONCERTUL
LE CONCERT. 2009, 1h 59min. Regia: Radu Mihăileanu. Cu: Alexei Guskov, Dimitry Nazarov, Mélanie Laurent, Vlad Ivanov, François Berleand, Miou Miou, Valérie Barinov. Distribuit de Independenţa Film. Preţ: 43,90 lei.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu președintele Indiei, Droupadi Murmu: Anul 2028 a fost desemnat Anul Inovației România-India

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a avut vineri o întrevedere cu președintele Indiei, Droupadi Murmu, aflată în vizită în România, pentru a discuta despre...

Hidrologii: Dunărea rămâne la un debit mult sub normal, iar ploile pot umfla râurile din estul țării

Excepție au făcut cursurile de apă din bazinele Târnavelor, Oltului și Vedei, precum și sectoarele superioare ale Mureșului, Jiului și Argeșului, unde valorile au...

AUR îl acuză pe Virgil Popescu de atac politic în cazul dronelor. Ionelia Popescu: Mandatul său la Ministerul Energiei a rămas marcat de unele...

Deputata AUR Ionelia Priescu l-a acuzat pe eurodeputatul liberal Virgil Popescu că folosește cazurile dronelor doborâte de Armata Română „într-un nou atac politic” la...
Ultima oră
Pe aceeași temă