29.6 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăInternaționalDe ce se teme NATO de China

De ce se teme NATO de China

„Ascensiunea Chinei este o problemă definitorie pentru comunitatea transatlantică, cu potenţiale consecinţe pentru securitatea noastră, pentru prosperitatea noastră şi pentru modul nostru de viaţă”, a declarat Jens Stoltenberg, conform agenţiei Reuters.

„China şi Rusia încearcă să rescrie regulile pentru a-şi avansa interesele”, a subliniat Stoltenberg, cerând Europei, Statelor Unite şi Canadei să susţină ordinea internaţională bazată pe reguli.

Jens Stoltenberg a subliniat că Rusia rămâne principalul adversar al NATO în acest deceniu, însă a precizat că în strategia Alianţei Nord-Atlantice este inclusă şi China.

Secretarul general NATO a pledat şi pentru consolidarea parteneriatelor cu ţări precum Australia şi Japonia.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Băncile românești, pe valul profiturilor, dar cu o vulnerabilitate în creștere

Analiștii avertizează că sectorul are puncte vulnerabile, precum creșterea creditelor neperformante și expunerea tot mai mare pe finanțarea statuluiPotrivit raportului Retail Banking Monitor, realizat...

Alexandru Rogobete îi răspunde lui Vlad Voiculescu și spune că va continua să apere personalul medical

Alexandru Rogobete i-a răspuns lui Vlad Voiculescu, după ce acesta a afirmat că îl vede frecvent la televizor vorbind despre personalul medical. Rogobete susține...

Iranul susține că a încasat 18 miliarde de dolari din petrol, în plin conflict cu SUA și Israel

Potrivit autorităților iraniene, veniturile obținute din vânzarea petrolului reprezintă mai mult de 60% din suma estimată în bugetul anual al statului, pentru această categorieIranul...
Ultima oră
Pe aceeași temă