22.1 C
București
joi, 13 iunie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaOficialii din Ucraina au descoperit o „cameră de tortură” a trupelor ruse...

Oficialii din Ucraina au descoperit o „cameră de tortură” a trupelor ruse în orașul Balaklia

Ministerul Apărării din Ucraina a postat ceea ce oficialii cred că este o „cameră de tortură” a trupelor ruse folosită pentru a ține prizonierii ucraineni în orașul Balaklia, recent eliberat, din regiunea Harkov.

În celula este scrijelită pe perete, în ucraineană, rugăciunea „Tatăl Nostru“.

Cu aproximativ 8.000 km pătrați recuceriți până acum, autoritățile ucrainene au avertizat în repetate rânduri despre ororile pe care trupele ruse le-au lăsat în urma plecării lor. După eliberarea regiunii Kiev, forțele ucrainene au descoperit o serie de crime de război, inclusiv gropi comune în care se aflau cadavre de civili cu semne de tortură. Ucrainenii se așteaptă să găsească aceleași semne și în regiunea Harkov.

Ministerul Apărării din Ucraina spune că în acea cameră de tortură a trupelor ruse au fost închiși peste 40 de persoane

Locuitorii orașului Balaklia au declarat pentru The Guardian că au avut puține interacțiuni cu forțele ruse, deoarece soldații au rămas în mare parte din timp la marginile orașului. Deși au trăit aproape într-un vid informațional — cu semnal telefonic neregulat, fără internet mobil, Wi-Fi ori TV în cea mai mare parte a timpului — fiind nevoiți să se descurce fără utilități de bază, să facă față jafurilor din partea forțelor ruse și să trăiască cu teroarea bombardamentelor, rezidenții nu au experimentat scenele de tortură și execuțiile întâlnite în alte părți ale țării.

Dar Serhiy Bolvinov, șeful Departamentului de Investigații al Poliției Naționale a Regiunii Harkov, a declarat că 40 de persoane au fost reținute în timpul ocupației. Un localnic a declarat pentru BBC că a fost ținut ostatic de ruși în secția de poliție a orașului timp de mai bine de 40 de zile și a fost torturat prin electroșocuri. Bărbatul, identificat doar ca Artem, a spus că putea auzi țipete de durere și teroare venind din alte celule.

„M-au făcut să apuc două fire”, a spus el, conform adevarul.ro.

„Era un generator electric. Cu cât mergea mai repede, cu atât tensiunea era mai mare. Ei au spus: «Dacă le dai drumul, ești terminat». Apoi au început să pună întrebări. Au spus că mint și au început să-l învârtă și mai mult, iar tensiunea [electrică] creștea.”

Artem a declarat pentru The Guardian că a fost reținut pentru că rușii au găsit o poză cu fratele său, un soldat în uniformă. Un alt bărbat din Balaklia a fost reținut timp de 25 de zile pentru că avea steagul ucrainean, a spus Artem.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

BEC anunță noi rezultate provizorii la europarlamentare: PSD-PNL 48,57% AUR 14,93%, ADU 8,7

Alianţa Electorală PSD PNL a obţinut 48,57% din voturi la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR - 14,93%, iar Alianţa Dreapta Unită USR-PMP-Forţa Dreptei - 8,7%,...

Opt morți și 21 de răniți după un atac cu o rachetă rusească la Krivoi Rog

Opt persoane au fost ucise și 21 rănite după ce o rachetă rusească a lovit clădiri rezidențiale din Krivoi Rog. Despre aceasta anunță Ministerul...

Rareș Bogdan nu mai e singurul care afișează AUR la Bruxelles

Ilustrație: Marian Avramescu Europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan nu va mai fi singurul cu AUR mult la mână, dintre românii din Parlamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă