19.9 C
Bucharest
Monday, 25 September 2023
HomeInternaționalCriza din UcrainaLiderul Chinei, partenerul lui Putin, l-a sunat pe președintele Zelenski

Liderul Chinei, partenerul lui Putin, l-a sunat pe președintele Zelenski

Liderul Chinei comuniste, Xi Jinping, aflat într-o relație cordială cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a dat un telefon președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Convorbirea dintre președinții Chinei și Ucrainei a avut loc în ziua de 26 aprilie 2023. Analiștii occidentali estimează că Xi a încercat să medieze între președinții Rusiei și Ucrainei, pentru a ajuta la încetarea războiului din Ucraina.

Acum o lună, președintele Xi se întâlnise, la Moscova, cu președintele Putin. China menține relații de colaborare cu Rusia, în ciuda sancțiunilor pe care foarte multe țări democratice le-au impus regimului Putin. De exemplu, China și Rusia sunt partenere în cadrul grupului BRICS, ambele fiind membri fondatori.

Războiul din Ucraina a început la 24 februarie 2022, când Rusia a atacat Ucraina. Rusia și Ucraina n-au purtat, până acum, negocieri directe în vederea încetării războiului. De altfel, regimul Putin nici nu recunoaște că Rusia duce un război ci susține că are o “operațiune militară specială”.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Vremea 25 septembrie – Temperaturi de vară la final de septembrie

Astăzi vremea va fi în general frumoasă și caldă pentru ultima decadă a lunii septembrie în toată țara. Vom avea un cer variabil,...

Excepționalismul românesc n-are seamăn în regiune

Sectarismul directivelor aeronautice, cu limitarea greutății bagajelor la maximum 20 de kilograme, îți influențează gabaritul cărților. Am luat cu mine în vacanță doar cărți...

Război în Ucraina – Ziua 579 – Britanicii ajută Ucraina să demineze teritoriile. Polonia se implică pentru găsirea de noi rute pentru cereale

UPDATE 04:00 - Britanicii antrenează ingineri ucraineniEchipele militare britanice de eliminare a bombelor şi minelor antrenează ingineri ucraineni pentru a curăţa câmpurile minate,...
Ultima oră
Pe aceeași temă
Modifică setările cookies