18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaDepartamentul de Stat recomandă cetățenilor SUA să plece imediat din Rusia

Departamentul de Stat recomandă cetățenilor SUA să plece imediat din Rusia

Departamentul de Stat recomandă cetățenilor SUA să plece imediat din Rusia, pentru că sunt în cel mai înalt pericol.

Cetățenii SUA sunt invitați să plece imediat din Rusia, în contextul agravării crizei dintre Rusia și Occident. Avertismentul în acest sens a fost transmis de Departamentul de Stat de la Washington.

Cel mai recent anunț al Departamentului de Stat, din 5 martie 2022, plasează Rusia în cea mai înaltă situație de risc pentru cetățenii americani. Pe o scală de la 1 la 4, Rusia figurează la nivel 4 (roșu), care înseamnă “Nu călătoriți acolo”.

Partea americană le recomandă propriilor cetățeni să plece cât mai repede din Rusia, în orice altă țară, chiar și pe cale terestră, dacă nu mai există curse aeriene. Foarte multe companii aeriene străine și-au anulat curse spre și dinspre Rusia. De asemenea, avioanele civile din Rusia nu mai pot ateriza nicăieri în UE.

Potrivit părții americane, cetățenii SUA au început să fie hărțuiți de autoritățile Rusiei. Pe de altă parte, cetățenii americani vor avea și probleme financiare, întrucât cardurile lor bancare încep să nu mai funcționeze în Rusia.

Ambasada SUA în Rusia mai are doar capacități limitate de a-i ajuta pe cetățenii rămași în această țară.

Departamentul de Stat are doar capacități limitate de a-i ajuta pe americanii din Rusia

“Dacă doriți să rămâneți în Rusia, trebuie să înțelegeți că Ambasada SUA are limitări severe în capacitatea ei de a-i ajuta pe cetățenii SUA”, subliniază Washingtonul. Din data de 28 februarie 2022, membrii de familie ai angajaților Ambasadei SUA au fost invitați să plece din Rusia.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă