Scandalul telefoanelor interceptate de săptămânalul News of the World a reaprins dezbaterea asupra confidenţialităţii şi a regulilor de presă, potrivit BBC News.
Dar la câtă intimitate ar trebui să se aştepte celebrităţile, cele care-şi câştigă existenţa trăind în atenţia publicului? Nu cumva asistăm la un cerc vicios în care a intrat presa actuală, tabloidizată până la suprasaturaţie, şi care sapă la temeliile statului de drept?
Presa de scandal şi-a câştigat notorietatea în ultimii ani pe „exclusivităţi”, dezvăluind aspecte din viaţa privată a vedetelor. Recentul scandal al telefoanelor ascultate a scos la iveală că circa 3.000 de vedete, politicieni şi sportivi britanici au avut monitorizate mijloacele de comunicare. Unele vedete au reacţionat zgomotos, cum s-a întâmplat în cazul actorilor Hugh Grant sau Steve Coogan, care pretind că telefoanele lor mobile au fost ascultate şi convorbirile au fost divulgate. Actriţa Sienna Miller a câştigat în luna mai 100.000 de lire sterline drept despăgubiri chiar de la blamata publicaţie, News of the World, după ce s-a dovedit că telefonul ei a fost ascultat.
Dar cu toate astea, precizează BBC News, relaţia dintre celebrităţi şi mass-media este în aşa fel construită, încât nu pot exista una fără cealaltă.
Echilibru delicat
Jeremy King, editor al publicaţiei Media Week, spune că, deşi vedetele sunt în atenţia publicului, nu înseamnă neapărat că se face un „joc corect”. „Este un echilibru delicat între celebrităţile care sunt chiar fericite să dezvăluie secretele lor intime, şi celebrităţile de top, care au făcut o afacere din protejarea vieţii lor private”, spune editorul.
Mark Borkowski, un comentator media, crede că vedetele trebuie să înţeleagă că într-o anumită măsură ele sunt proprietate publică. În ciuda acestui fapt, pot avea în continuare o viaţă privată. „Dacă vrei intimitate, poţi avea posibilitatea să o obţii prin păstrarea unui echilibru delicat între nevoile de promovare profesională şi felul în care îţi coordonezi propria viaţă”, explică el. „Aveţi nevoie de un angajament pe termen lung în raport cu valoarea faimei pe care aţi generat-o. Nu se poate merge pe principiul pornit şi oprit, aşa că va trebui să aveţi o strategie pentru gestionarea ei”, recomandă Borkowski.
Cine pe cine foloseşte
Mecanismul de PR are un rol-cheie în acest caz. Un publicist trebuie să promoveze în mass-media cel mai recent proiect al clienţilor săi, dar şi să limiteze daunele produse de o poveste nefavorabilă.
Max Clifford, un faimos consultant PR, spune că cea mai mare parte a activităţii sale constă în protejarea imaginii clienţilor săi, şi nu în promovare. „Dacă o vedetă şi-a apărat mereu, cu disperare, viaţa ei privată, atunci ea merită o protecţie mai mare. Dar dacă foloseşti media, nu te prea poţi plânge în cazul în care media te foloseşte”, spune el. Clifford consideră că viaţa privată poate fi făcută publică atunci când informaţiile sunt obţinute în mod legal: „Dacă un politician susţine prelegeri despre valorile familiei în timp ce are o aventură, atunci el merită deconspirat”.
Asta cere publicul?
Publicul joacă un rol imens în dezbaterea privind confidenţialitatea, din cauza creşterii apetitului său pentru scandalurile privind vedetele. „Nevoia neîncetată a publicului de a şti ce face fiecare celebritate este fenomenală”, spune Jeremy King. În mod ironic, acest public este la fel de indignat şi când vine vorba de viaţa privată a oamenilor obişnuiţi. Scandalul telefoanelor ascultate a fost de interes scăzut când era vorba numai despre vedete. Când însă au apărut implicaţi şi oameni de rând, furia publică a escaladat. Atitudinea publicului faţă de cazurile Max Clifford (acesta a primit scuze de la World of the News pentru că i s-a „spart” telefonul) şi Sienna Miller a fost de genul că „ei se folosesc de media, aşa că nu ne pierdem noi somnul pentru ei”, explică Clifford.
Te întrebi dacă se va schimba relaţia dintre staruri şi media. Borkowski crede că scandalul „a schimbat natura jurnalismului de tabloid pentru totdeauna”.
Clifford speră într-un nou regulament al presei, care ar ajuta la combaterea „exceselor” din mass-media: „Avem nevoie de o presă liberă în această ţară şi când ne înşală trebuie pedepsită şi arătată cu degetul”. Totodată, nu este de acord cu o lege a confidenţialităţii „care mi se pare cu totul greşită în orice democraţie”, susţinând că „presa trebuie să fie liberă, dar responsabilă”.
„Acum mass-media apare ca marele ticălos”
„Măsurile legislative sunt mai puţin necesare şi de prevăzut în scandalul NoW. Avem un cadru legal operant, care a şi operat: vorbim deja de arestarea lui Rebekah Brooks, şefa New International. Chiar şi în lipsa unor astfel de lucruri, a umbla la acele rotiţe din angrenajul statului de drept care se referă la libertatea de exprimare e periculos şi nepopular”, este de părere Iulian Comănescu, analist media.
„Mai uşor de anticipat e o reacţie din partea organizaţiilor profesionale care se ocupă cu autoreglementarea. În codurile deontologice, vor apărea sau vor fi întărite diferite tipuri de interdicţie explicită legate de întreaga poveste.
Efectul cel mai puternic e însă cel simbolic. Scandalul interceptărilor e un Watergate cu capul în jos: dacă la începutul anilor ’70 Washington Post, prin Bob Woodward şi Carl Bernstein, dădea jos un preşedinte şi dovedea că presa e un garant al democraţiei, acum mass-media apare ca marele ticălos şi cel mai lipsit de scrupule membru al unei triade compuse dintr-un stat corupt, o presă în degringoladă, lipsită de busolă, şi un public-electorat stupid şi atât de interesat de scandal, încât acesta devine o marfă mai pernicioasă decât pornografia.
Dincolo de o relativă cuminţire a breslei, nu putem decât spera că o minoritate decentă din public va găsi căi de a-şi manifesta explicit susţinerea pentru presa «bună», cumpărându-i titlurile care merită acest lucru şi stabilindu-şi singură o dietă în privinţa consumului de tabloid. Care, se vede, nu îngraşă, dar distruge organele interne ale statului”, punctează Iulian Comănescu.
