19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalColosseumul și-a redeschis porțile pentru turiști

Colosseumul și-a redeschis porțile pentru turiști

Prin redeschiderea Colosseumulului, Italia şi-a recuperat principalul simbol, care şi-a reprimit vizitatorii fără obişnuite cozi şi în mijlocul măsurilor de securitate.

Redeschiderea amfiteatrului roman a avut luni un aer festiv cu o ceremonie la care au participat oficialităţi militare şi autorităţi ale statului, precum delegata guvernului capitalei, Gerarda Pantalone.

“Ultimele luni au fost foarte dificile, cu o tăcere suprarealistă, greu de acceptat”, a mărturisit directoarea sitului arheologic, Alfonsina Russo, cu câteva minute înainte de începerea ceremoniei.

Monument emblematic al Romei antice, situat în inima Oraşului Etern, Colosseumul s-a redeschis luni oferind o protecţie sanitară adecvată pentru personal şi vizitatori (măşti şi scanare a temperaturii corporale), trasee sigure, rezervări obligatorii şi orare modificate pentru a evita aglomerarea la orele de vârf.

 

Pentru a sărbători acest moment important şi în solidaritate cu toţi cei care şi-au pierdut părinţii şi prietenii în timpul pandemiei, Colosseumul a fost iluminat duminică în culorile drapelului italian.

Pentru a intra în impunătorul Amfiteatru Flavian, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, rezervările sunt obligatorii. Ca măsură de precauţie, la porţile sale a fost instalat un punct sanitar ambulator, cu un medic ce va oferi asistenţă vizitatorilor a căror temperatură depăşeşte 37,5 de grade.

Pe măsură ce sunt ridicate restricţiile, Italia îşi redeschide treptat publicului patrimoniul şi monumentele celebre, în speranţa de a reînvia cât mai rapid sectorul turistic, afectat de pandemia de COVID-19 care a provocat peste 32.000 de decese în peninsulă. Guvernul va redeschide graniţele ţării începând cu data de 3 iunie.

Aproape toate monumentele şi clădirile celebre din Italia s-au redeschis deja publicului: situl arheologic Pompeii, marţi şi Bazilica Sf. Petru din Roma, Galeria Borghese, Muzeele Capitoline, catedralele din Florenţa şi Milano.

Muzeele Vaticanului, o altă importantă destinaţie turistică, au fost de asemenea redeschise luni publicului.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă