22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalClujul, încă o dată capitala filmului

Clujul, încă o dată capitala filmului

Festivalul Internațional de Film Transilvania, ajuns la ediția cu numărul 15, s-a deschis oficial vineri seară, cu Piața Unirii Open Air arhiplină la premiera mondială a celui mai recent film regizat de Nae Caranfil, „6,9 pe scara Richter“.

Vedetele serii au fost cei cinci protagoniști ai campaniei de imagine TIFF.15, care au sosit la gală costumați în personajele interpretate în spoturi: Pădurea Ghimpe (Rareș Brănescu și Dolores Bădulescu), Amalia (Andrea Cadar), Terminatul (Gheor-ghe Iftime), Mariska (Andra Buicu) și Taxidermistul  (Radu Bereș). Aceștia au făcut fotografii cu invitații TIFF și au povestit pe scenă despre experiența de a fi actor pentru o zi.

Directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov, i-a mulțumit lui Nae Caranfil pentru onoarea de a prezenta în premieră absolută, la TIFF, cel mai recent film al său, și a „declarat că singurul cutremur de la Cluj va fi provocat de râsetele publicului“. Regizorul s-a întâlnit cu publicul sâmbătă, 28 mai, de la ora 17.00, la TIFF Lounge, în Piața Unirii, moderator fiind jurnalistul Mihnea Măruță. Mihai Chirilov a făcut și câteva scurte recomandări din program, printre care filmul-cult al lui Martin Scorsese în copie restaurată – Taxi Driver, și Sieranevada, al lui Cristi Puiu, în premieră națională la Cluj.

Tudor Giurgiu a prezentat un clip emoționant despre felul în care s-au transformat orașul și festivalul în 15 ani, introducând campania #TIFFMoments, derulată pe Instagram. În timpul festivalului, pozele urcate pe conturile de Instagram cu hashtag-ul #TIFFMoments vor ajunge pe ecranele interactive instalate în Piața Unirii și alte locații din Cluj. Ele pot fi urmărite live și pe moments.tiff.ro, un album virtual cu amintiri de la TIFF 2016.

Tot legat de 15 ani de TIFF pe scenă a urcat și Barbu Șofron, fiul jurnalistului clujean Demostene Șofron, protagonist al unei fotografii din arhiva TIFF, pe când avea doar 12 ani. Tudor Giurgiu a anunțat, printre altele, și că 400 de bilete s-au vândut deja la proiecția specială în onoarea Sophiei Loren, „Matrimonio all’italiana“, care va avea loc în prezența actriței vineri, 3 iunie, ora 18.30, la Casa de Cultură a Studenților.

La gală au fost prezentate câteva dintre locațiile și evenimentele speciale de anul acesta – printre acestea, Castelul de la Gilău, Someș Open Air, Urania Palace, Week-end la Castel și cine-concertele de la Casa de Cultură a Studenților și surprizele de la Casa TIFF.     

Directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov, a făcut câteva scurte recomandări din program, printre care filmul-cult al lui Martin Scorsese în copie restaurată – „Taxi Driver, și Sieranevada, al lui Cristi Puiu, în premieră națională la Cluj.

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...
Ultima oră
Pe aceeași temă