12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalCinema din ţara Soarelui Răsare

Cinema din ţara Soarelui Răsare

În perioada 25-28 februarie, Ambasada Japoniei, Japan Foundation şi Arhiva Naţională de Filme organizează, la Cinemateca Eforie, ediţia a doua a „Zilelor Filmului Japonez“. Programul include patru producţii recente ale cinematografiei nipone (două lungmetraje de ficţiune, un documentar şi un film de animaţie), prezentate în fiecare seară de la ora 19.00.

În această seară, la gala de deschidere, de la ora 19.00, va fi prezentat filmul lui Hirayama Hideyuki „Călătorie în trei”, în care evoluează şi un mare actor de teatru Kabuki, Kanzaburo Nakamura, pe care publicul românesc l-a putut aplauda acum câţiva ani pe scena Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Iubitorii filmelor de animaţie vor avea ocazia să vizioneze „Poveste de curaj”, un anime realizat după nuvela fantastică de mare succes a lui Miyabe Miyuki. Programul festivalului mai cuprinde şi un film documentar premiat la mai multe festivaluri internaţionale, „Roua cerului“, un omagiu adus venerabilei scriitoare şi specialiste în gastronomie Yoshiko Tatsumi. În final va fi prezentată partea a treia a seriei „Soarele apune în districtul 64“, o spumoasă comedie cu accente nostalgice despre Japonia anilor ’60.

Filmele şi poveştile lor

„Călătorie în trei“ spune povestea unei foste curtezane. Okino a fost cândva o frumuseţe celebră în cartierul plăcerilor din Edo (vechiul Tokio). Nu mai este tânără, iar clienţii săi au început să se împuţineze, aşa încât decide să se lase de meserie şi să se întoarcă în satul natal. Nu este o decizie uşoară, căci ea nu are destui bani pentru drum. Aşa încât Okino pune la cale un plan: ea apelează la ajutorul lui Yaji, un văduv sărman, care-şi duce traiul de azi pe mâine meşteşugind jucării din bucăţi de cocă. Blând şi naiv, Yaji nu poate rezista farmecelor ­şiretei Okino şi se învoieşte s-o ajute la drum. Lor li se alătură Kita, un actor ratat, prieten din copilările al lui Yaji, care speră să-şi găsească de lucru ­într-un alt oraş. Cei trei pornesc la drum de-a lungul ţării, într-o călătorie plină de peripeţii, în care vor întâlni personaje pline de culoare, situaţii incredibile şi amuzante, o călătorie la capătul căreia vor ajunge să descopere valoarea prieteniei sincere şi a dragostei adevărate. Filmul este o comedie plină de vervă şi umor, în care joacă şi un mare maestru al teatrului Kabuki, Nakamura Kanzaburo.

Scenariul filmului „Poveste de curaj” se bazează pe cunoscuta nuvelă fantastică a lui Miyabe Miyuki. Wataru este elev de şcoală primară. În urma divorţului părinţilor, el locuieşte împreună cu mama sa, care este într-o stare sufletească deplorabilă. La sfaturile lui Mitsuru, noul său coleg de clasă, Wataru pleacă într-o călătorie fantastică în lumea Vision, în căutarea unei comori ascunse, ce are puterea de a schimba destinul. Mitsuru a făcut la rândul său această călătorie în dorinţa de a-şi aduce înapoi sora moartă. Mitsuru găsise comoara, însă fără să vrea eliberase demonii ce erau închişi înăuntrul comorii, făcând astfel ca întreaga lume Vision să fie bântuită de creaturi monstruoase. Wataru îl urmăreşte pe Mitsuru în încercarea de a stăpâni demonii. Mitsuru moare în bătălia pe care o duce cu alter ego-ul său şi-i înmânează comoara lui Wataru. Acesta ia o hotărâre dureroasă, renunţând la viaţa fericită pe care ar fi avut-o alături de părinţi în schimbul restabilirii păcii în lumea Vision.

„Roua cerului” este un omagiu adus scriitoarei şi specialistei în gastronomie Yoshiko Tatsumi, cea care, la venerabila vârstă de 88 de ani, dă lecţii culinare, dar şi sfaturi de filozofie şi de viaţă. Cursurile de gătit şi reţetele celebrelor supe preparate de Tatsumi adună în fiecare lună participanţi din întreaga lume, pentru că, dincolo de reţetele sale miraculoase ce au la bază ingrediente naturale, Tatsumi vorbeşte tuturor despre legătura indisolubilă dintre hrană, dragoste şi secretul unei vieţi lungi şi sănătoase. Filmul este realizat de regizorul şi scriitorul Atsunori Kawamura, autor al mai multor documentare în domeniul psihologiei, religiei, istoriei contemporane, protecţiei mediului etc. În 2013, „Roua cerului” a primit aprecieri în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian şi a Festivalulului Internaţional de Film de la Varşovia.

Partea a treia a filmului „Soarele apune în districtul 64” continuă să urmărească destinele simpaticilor locuitori din districtul trei. Povestea are loc în 1964, la Tokio, în momentul în care oraşul urmează să găzduiască Jocurile Olimpice de vară, iar pregătirile pentru acest important eveniment sunt în toi. O întreagă reţea de infrastructură, autostrăzi şi clădiri noi sunt construite într-un ritm ameţitor, iar entuziasmul şi frenezia oamenilor se simt peste tot. În mijlocul acestei atmosfere fremătătoare, locuitorii cartierului îşi duc mai departe traiul obişnuit. Ryunosuke publică în continuare povestiri într-o revistă pentru copii şi duce un trai tihnit alături de proaspăta sa soţie, Hiromi, şi de Junnosuke, băiatul pe care l-au adoptat. Hiromi lucrează într-un mic restaurant şi se pregă­teşte să aducă pe lume primul lor copil. La un moment dat, popularitatea lui Ryunosuke începe să fie ameninţată de apariţia unui alt scriitor ­talentat. Între timp, o altă familie din cartier, cea a lui Norifumi şi a soţiei sale Tomoe, îşi dezvoltă micul atelier de reparaţii auto, care se transformă pe zi ce trece într-o afacere înfloritoare. Simpatica Mutsuko, care lucrează acolo pe post de mecanic auto, îşi face planuri de viitor, împrietenindu-se cu tânărul medic din cartier, Kotaro.

Pentru a facilita accesul spectatorilor români la aceste titluri reprezentative ale uneia dintre cele mai importante cinematografii ale lumii, accesul publicului în sală este liber.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă