14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalUPDATE. Cel puțin patru persoane ucise într-un incident armat, în Canada

UPDATE. Cel puțin patru persoane ucise într-un incident armat, în Canada

UPDATE 17:10 – Un suspect a fost arestat în urma incidentului armat în care cel puţin patru persoane au fost ucise vineri la Fredericton, capitala provinciei New Brunswick din estul Canadei, a anunţat poliţia locală, citată de AFP şi Reuters.

Printre cele patru victime se află şi doi poliţişti, a precizat sursa citată.

Zona unde a avut loc incidentul a fost încercuită de forţele de ordine, iar ancheta continuă, a precizat poliţia pe Twitter.

 

Într-o postare pe Twitter, poliţia a precizat că incidentul este în desfăşurare şi că există mai multe victime.

Echipaje de poliţie au răspuns la un ‘incident în desfăşurare’ pe Brookside Drive, vineri dimineaţă, la ora locală 07.30.

‘Locuitorilor li se cere să evite zona şi să rămână în case, cu uşile închise, pentru a fi în siguranţă’, a mai transmis poliţia pe reţelele sociale, potrivit postului Global News.

Cele mai citite

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă