14.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInternaționalCE cere controale mai stricte la frontiere și teste negative la COVID-19

CE cere controale mai stricte la frontiere și teste negative la COVID-19

Cerinţa testării ar putea fi însoţită de carantina obligatorie de maximum două săptămâni şi ar trebui să fie obligatorie în acelaşi timp completarea unor formulare cu informaţii despre deplasările şi contactele celor care călătoresc, arată un comunicat de presă de la Bruxelles.

Recomandarea Comisiei – o încercare de a limita transmiterea în interiorul UE a noilor versiuni ale coronavirusului – nu are caracter obligatoriu. Dacă va fi urmată de cele 27 de state membre ale Uniunii, li s-ar solicita teste negative inclusiv celor care intră pe teritoriul european din motive „esenţiale”. Cetăţenii UE s-ar putea testa la sosire, iar pentru transportatori şi lucrătorii transfrontalieri s-ar accepta teste antigen, mai rapide şi mai ieftine.

Comisia doreşte impunerea unor reguli mai stricte şi în interiorul Uniunii Europene, în principal încetarea oricăror călătorii neesenţiale.

Deoarece aproape întregul continent este considerat acum “zonă roşie” conform codului de culori al UE, Comisia Europeană a propus introducerea unei noi categorii, “roşu închis”, unde să se aplice restricţii mai severe. Încadrarea în această categorie s-ar face dacă rata de infectare cu coronavirus în ultimele 14 zile depăşeşte 500 la 100.000 de locuitori, constatată deja în unele regiuni din Franţa şi Portugalia.

Cele mai citite

Hezbollah anunță că a bombardat nordul Israelului

Gruparea şiită libaneză Hezbollah a declarat că a vizat intens ţinte militare în nordul Israelului şi, pentru prima dată, o bază militară de lângă...

Juventus Torino a câștigat Cupa Italiei

Juventus Torino a câștigat a 15-a Cupă a Italiei din istoria sa, după ce a învins-o cu scorul de 1-0 pe Atalanta, în finala...

Bugetul Agriculturii, suplimentat cu un miliard de lei pentru subvenţiile fermierilor. Barbu: plăţile, de săptămâna viitoare

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, suplimentarea cu un miliard de lei a bugetului Ministerului Agriculturii pentru plata subvenţiilor de 100 de euro...
Ultima oră
Pe aceeași temă