12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalCe a fost mai întâi: cartea sau filmul?

Ce a fost mai întâi: cartea sau filmul?

„Filmele îţi spun ce să gândeşti. O carte bună te lasă să-ţi alegi singur o parte din gânduri”, nota scriitoarea Karen Marie Moning. Iar dacă vorbim despre relaţia dintre un roman, o nuvelă, o povestire şi filmele care sunt realizate ulterior pornind de la ele, afirmaţia devine mult mai puternică.

Şi totuşi, astăzi, pentru generaţiile educate într-o cultură a vizualului, filmul a devenit, în percepţia spectatorului, aproape o manifestare apriori cărţii de la care a pornit.

În dorinţa de a reaşeza ordinea firească între arta scrisului şi cea a filmului, punctând aspectele care le apropie, dar şi pe cele care le diferenţiază, MDV Audio Studio, împreună cu Asociaţia CineCultura, continuă şi anul acesta un proiect educaţional care se adresează în special elevilor de gimnaziu, liceenilor şi studenţilor: „Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul“.

Vor fi prezentate producţii din cinematografia românească clasică ale căror scenarii au ca sursă de inspiraţie romane celebre, nuvele şi povestiri din programa şcolară sau din bibliografia opţională a elevilor, de asemenea opera unor autori români.

Sunt filme care, acum câteva decenii, au marcat şi bucurat copilăria şi tinereţea multor generaţii, ce au crescut şi s-au maturizat având alături personaje din aceste filme celebre.

Aşadar, vrând să puncteze faptul că filmul este, de fapt, o carte citită „altfel”, debutul în Bucureşti al proiectului va avea loc în cadrul săptămânii „Şcoala ALTFEL. Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, prin proiecţiile prezentate, în perioada 9 – 11 aprilie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.

Programul filmelor prezentate este dedicat unei palier larg de vârstă, de la copiii care se bucură de întâlnirea cu Veronica sau cu Lizuca din „Dumbrava minunată”, la adolescenţii şi tinerii care încearcă să înţeleagă realitatea din jur, pentru a putea să se poziţioneze în ea, apelând şi la modelele culturale ale societăţii româneşti şi la memoria sa istorică, dacă ne gândim la filme ca „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii”, după Liviu Rebreanu, sau „Cel mai iubit dintre pământeni”, după Marin Preda. Proiectul va continua şi în luna mai.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă