Actorii din Europa nu au mai dominat niciodată categoriile principale ale premiilor Academiei Americane de Film așa cum se întâmplă anul acesta. Categoria cea mai „europeană” este cea a nominalizaților pentru cel mai bun actor în rol secundar
O privire scurtă pe lista cu nominalizații premiilor Oscar din acest an ne face să tragem concluzia că, dincolo de faptul că toți actorii sunt albi, o mare parte a acestora nu sunt americani, ci europeni și – pe alocuri – australieni. Este adevărat că Academia Americană de Film premiază peliculele produse cu bani americani, însă asta nu ne face să întoarcem capul și să ne întrebăm „dar ce, americanii nu mai știu să joace”?
Citește și: 10 lucruri pe care nu le știai despre Premiile Oscar
La categoria cel mai bun actor în rol secundar întâlnim recordul absolut, trei actori din cinci fiind britanici: Christian Bale („The Big Short” – tradus la noi senzațional ca „Brokerii apocalipsei”, sic!), Tom Hardy („The Revenant/The Revenant: Legenda lui Hugh Glass”, regizat de mexicanul Alejandro González Iñárritu) și Mark Rylance („Bridge of Spies/Podul spionilor”).
La categoria cel mai bun actor în rol principal, doi din cei cinci nominalizați sunt europeni. Irlandezo-germanul Michael Fassbender este nominalizat pentru rolul lui Steve Jobs din filmul cu același nume (fie vorba între noi, doar obsesia și cultul americanilor pentru Jobs îi poate aduce un premiu!) și britanicul Eddie Redmayne, nominalizat pentru rolul din din „The Danish Girl”. Tot două prezențe europene, fix din aceleași filme ca cei doi de mai sus, găsim și la categoria cea mai bună actriță în rol secundar, britanica Kate Winslet („Steve Jobs”) și suedeza Alicia Vikander („The Danish Girl”). Cea mai săracă categorie în nominalizați europeni este cea mai bună actriță în rol principal, unde sunt nominalizate britanica Charlotte Rampling pentru rolul din emoționantul „45 Years/45 de ani” și Saoirse Ronan („Brooklyn”), o irlandeză născută în Statele Unite.
Cum ajunge un film european la Oscar
„Un lucru bun în Europa este că nu trebuie să faci ceva anume ca să ajungi să fi nominalizat la Oscaruri. În principiu, un film european este din start un potențial candidat pentru premiile de peste ocean, pentru că există categorii dedaicate filmelor străine”, îmi spunea Pawel Pawlikowski, regizorul polonez al peliculei „Ida” în cadrul unui interviu acordat în decembrie 2014 la Riga cu ocazia decernării premiilor Academiei Europene de Film. Câteva săptămâni mai târziu, Pawlikowski câștiga premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, primul pentru cinematografia poloneză (din totalul a zece nominalizări avute în istoria Oscarurilor).
Premii europene, automat Oscar?
Academia Europeană de Film a făcut din “Ida” regina filmului european în 2014, acordându-i nici mai mult, nici mai puțin de cinci premii (din șase nominalizări): cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cel mai bun director de imagine și premiul publicului. Pawlikowski spune că nu nu și-a imaginat niciodată că “Ida” poate deveni un succes în afara continentului european, și totuși filmul a fost nominalizat pentru cel mai bun film străin la Globurile de Aur, unde a pierdut în fața “Leviathan” al regizorului rus Andrey Zvyagintsev și nominalizat de Academia Americană de Film la premiile Oscar 2015 pentru două categorii: cel mai bun film într-o limbă străină și premiul pentru cea mai bună imagine (Lukasz Zal și Ryszard Lenczewski).
Dacă ne uităm puțin mai în urmă, remarcăm același traseu și pentru alte filme. În 2013, a fost anul italienilor, aceștia reușind să atragă atenția că cinematografia din peninsulă nu a murit de tot și că, “la vitta e bella” în continuare. Astfel, cel mai premiat film a fost “La Grande Belleza/The Great Beauty” în regia lui regia Paolo Sorrentino, care a luat trei premii – pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun actor. La începutul anului 2014, Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină mergea la Sorrentino.
În 2012, după ce a obținut anul acesta la Cannes Palme d’Or-ul pentru cel mai bun film, pentru “Amour”, austriacul Michael Haneke a venit în Malta pentru a lua cam tot ce era de luat (mă refer la categoriile considerate cele mai importante): cel mai bun actor, cea mai bună actriță, cel mai bun regizor și cel mai bun film, iar apoi, peste ocean, regizorul ridica și mult râvnita statuetă de aur la Oscaruri.
Citește și: Cel mai „alb“ Oscar din istorie
Acest patern se repetă și dacă mergem mai înapoi în istoria premiilor celor două acedemii, dar nu este neapărat o regulă de aur ca filmul european al anului să fie și cel mai bun film într-o limbă străină. Însă, dintre filmele nominalizate la această categorie trei sunt europene, unul iordanian și unul columbian.
Filmele străine ale lui 2016
Cele trei pelicule europene nominalizate anul acesta sunt „Mustang” (Franța/Turcia/Germania, regia Deniz Gamze Ergüven – la Oscar filmul participă ca nominalizare din partea Franței), „Son of Saul” (Ungaria/regia: László Nemes) și „A War/Krigen” (Danemarca/regia Tobias Lindholm).
„A War” a fost foarte bine primit de public și de critică, însă nu are nici un premiu important la activ. Însă, filmul spune o poveste care ar putea să-i sensibilizeze pe criticii Academiei Americane de Film: drama unei comapnii daneze care luptă împotriva regimului taliban în Afganistan.
Lungmetrajul francez al regizorului turc Deniz Gamze Ergüven a câștigat un premiul la Festivalul Internațional de Film de la Cannes – premiul Europa Cinemas Label, bifând și două alte nominalizări Queer Palm și Caméra d’Or (marele premiu pentru cea mai bună regie), în timp ce Academia Europeană de Film i-a acordat premiul Premiul pentru coproducţie europeană – Prix Eurimages.
Citește și: Pe cine să pariezi la premiile Oscar
„Son of Saul” este unul dintre filmele eveniment ale anului trecut și una dintre cele mai puternice pelicule realizate vreodată având ca subiect oribilele evenimente din tabăra de concentrare de la Auschwitz-Birkenau din timpul celui de-al doilea război mondial. Fără imagini cu sute de trupuri de morți aruncate unele peste altele care să șocheze audiența, fără imagini de ansamblu ale taberei de concentrare și fără a încerca să fie 100% obiectiv, tânărul regizor ungar László Nemes (38 de ani, filmul este debutul său în lungmetraj) reușește să creeze una dintre cele mai puternice pelicule a cărei acțiune îl va ține pe spectaor cu sufletul la gură de la începutul și până la finalul filmului. Pelicula spune povestea a două zile din viaţa lui Saul Auslander (Géza Röhrig), un prizonier evreu din Ungaria forţat să lucreze pentru nazişti în camerele de gazare de la Auschwitz și care într-o zi, găsește corpul încă mai suflând a unui tânăr care nu fusese exterminat. Saul crede că acesta este trupul fiului său și duce o luptă acerbă de la a scăpa muribundul de la o autopsie și a-l îngropa în legea iudaică, cu un rabin din tabăra de concentrare. În distribuția filmului îl regăsim și pe Levente Molnár, actor al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, în rolulul colegului lui Saul.
Pelicula a câștigat patru premii la Cannes (a avut un total de șase nominalizări), printre care cele două distincții foarte importante: Grand Prix și Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film). Acestor premii li s-au alăturat peste alte 15 distincții la festivaluri de profil din lumea întreagă.
Cele trei pelicule europene nominalizate anul acesta sunt „Mustang” (Franța/Turcia/Germania, regia Deniz Gamze Ergüven – la Oscar filmul participă ca nominalizare din partea Franței), „Son of Saul” (Ungaria/regia: László Nemes) și „A War/Krigen” (Danemarca/regia Tobias Lindholm).
„Marea bătălie la această categorie se va da între Mustang si Fiul lui Saul”, spune criticul de film Irina Margareta Nistor pentru România liberă. „Sigur că aș vrea ca premiul să meargă la Fiullui Saul, pentru că este și Levente Molnar în distribuție și e extraordinar. Însă, Oscar a luat pe un subiect asemănător anul trecut Ida, și tot din Est, de la polonezi, iar Mustang a mai convins inclusiv Parlamentul European adjudecându-și premiul Lux”, a adăugat criticul de film care va comenta în direct gala premiilor Oscar transmisă în România pe canalele TV Digi24 și Digi Film.
Europa nu poate fi Hollywood
De cele mai multe ori bugetele mici sunt folosite în principal pentru realizarea unui film, iar pentru promovare sa nu mai rămân bani, ca atare multe dintre pelicule pot fi vizionate doar la proiecții în festivaluri sau alte evenimente culturale, acestea din urmă atrăgând numai un anumit tip de public. “Nu avem puterea financiară de a susține o lansare așa cum fac colegii noștri de la Hollywood. Bugetele lor de promovare depășesc cu mult bugetul de realizare a unui film european”, îmi spunea Wim Wenders, președintele Academiei Europene de Film în urmă cu aproximativ doi ani.
În plus, peste ocean mai există un mecanism care funcționează ca tot unitar: “Ei au o singură industrie, noi, în Europa, avem aproape 50 de industrii și este foarte greu ca toată lumea să acționeze la unison”. De aceea, singurele filme europene care ajung în cinematografe sunt cele premiate la festivaluri precum Berlin, Cannes sau care iau premiile Academiei Europene de Film, iar dintre acestea puține sunt cele care vor reuși săajungă pe locuri fruntașe în box office.
O performață ca aceea realizată de coproducțiile “Un soldat care știa prea multe/ Tinker Tailor Soldier Spy” (Marea Britanie/Franţa/Germania) sau “Doamna de Fier/The Iron Lady” (Franța/Marea Britanie/Germania), care au adunat zeci de mii de spectatori în primul weekend, în fiecare țară unde a fost lansat, nu este ușor realizabilă. Tot de neatins, pare și primul weekend a pelicului lui Cristian Mungiu, “După dealuri”, care a adunat peste 20.000 de spectatori în weekendul de lansare în România – dar, oarecum, acest fapt este explicabil, premiera având loc după ce a fost proiectat foarte mult în străinătate și după ce a adunat premiu după premiu la diverse festivaluri.
