-6.3 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
AcasăInternaționalCancelarul german Angela Merkel a ieşit din carantină

Cancelarul german Angela Merkel a ieşit din carantină

„Cancelarul se întoarce astăzi la locul de muncă”, dar va continua să conducă Germania prin audio- şi videoconferinţă, a precizat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al guvernului german.

Şefa executivului german, care are 65 de ani, a decis singură pe 22 martie să se autoizoleze, după ce a fost în contact, două zile mai devreme, cu un medic testat pozitiv.

Ulterior, Angela Merkel a făcut trei teste pentru detectarea noului virus, toate ieşind negative, dar a rămas izolată acasă până la sfârşitul perioadei de 14 zile.

Merkel se bucură de o creştere de popularitate după începutul epidemiei, germanii declarându-se mulţumiţi de modul în care a gestionat situaţia creată de virus în această ţară, unde rata mortalităţii este inferioară celei din alte state europene, notează AFP.

Vineri, institutul Robert Koch, responsabil cu monitorizarea epidemiilor, a anunţat că măsurile restrictive decise în Germania şi care vor dura cel puţin până pe 19 aprilie încep să-şi facă efectul, încetinind propagarea noului coronavirus.

În Germania numărul de infectări oficial confirmate este de 79.696, cu o creştere de 6.174 în 24 de ore, şi un total de 1.017 decese, conform institutului Koch, aminteşte Agerpres.

Cele mai citite

Trump e încrezător că SUA și NATO vor ajunge la un acord satisfăcător pentru ambele părți

Statele Unite și NATO vor ajunge la un acord privind viitorul Groenlandei care va satisface ambele părți, a declarat marți președintele american Donald Trump...

Mai mulți răniți după ce un tren suburban a lovit marți un zid de sprijin prăbușit peste șine la Barcelona

Un tren suburban a lovit marți un zid de sprijin prăbușit peste șine în provincia Barcelona, făcând mai mulți răniți, a anunțat Protecția Civilă...

O avarie a lăsat Craiova fără căldură pentru 30 de ore începând de marți seara

Municipiul Craiova a rămas, marți seara, din nou fără căldură pentru 30 de ore din cauza unei avarii la instalațiile energetice.Potrivit Electrocentrale Craiova S.A.,...
Ultima oră
Pe aceeași temă